"Este un subiect destul de discutat, așa cum merită să fie în aceste zile în care se suprapun o serie de evenimente fără doar și poate faptul că sunt în dezbatere legile educației, ele se derulează de dimineața până noaptea târziu și în fiecare zi. Sunt sigur că împreună cu colegii din Comisia de învățământ vom putea face un efort astfel încât să ajungem articol cu articol la cea mai bună variantă posibilă, nu pretindem că este un ideal, dar punctul meu de vedere este că aceste legi sunt un important pas înainte, sunt convins că nu sunt un plus atât de mare pe cât ne doream toți, inclusiv cei prezenți aici.
Una din principalele constrângeri, știți foarte bine este finanțarea, nemulțumirile față de finanțare sunt iarăși un lucru cât se poate de evident. Din păcate avem și această grevă a sistemului de educație care se suprapune exact peste procesul de adoptare a legilor educației și care are ca motiv tocmai slaba finanțare a educației.
Este un lucru pentru care eu personal, știți că am luptat atâta vreme cât am avut poziția din care să propun acest lucru, am propus salarizarea în sistemul de educație la nivelul proiectului Legii educației, sigur, nevoia de a investi în educație cred că nu poate fi contestată, nevoia de reformă în educație de asemenea nu poate fi contestată pentru că sistemul de educație fiind cel mai mare sistem public în orice stat, nu numai în România, are o inerție mare, iar față de această inerție vine în contradicție evoluția extrem de rapidă a tehnologiei care se mișcă mult mai repede decât se mișcă sistemul de educație, vorbesc de digitalizare, dar nu numai.
La fel de important, schimbarea din fiecare societate, să pui de acord această evoluție foarte rapidă, tehnologică și societală cu schimbarea din educație nu este deloc cel mai simplu lucru. Una peste alta eu sunt convins că luni vom adopta cea mai bună formă posibilă în plenul senatului, cea mai bună formă posibilă a celor 2 legi.
Aș vrea să reamintesc faptul că în prima variantă a PNRR nu existau finanțări pentru învățământul superior, ulterior din cele 3,6 miliarde de euro, 1 miliard de euro este accesibil sistemului de învățământ superior pe 3 linii principale. Primele 2 care s-au întâmplat deja, în sensul că am avut apeluri, sunt tocmai digitalizarea și aș vrea să spun că în ziua în care s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor pe digitalizare, eram în exact aceeași sală și încercam să gestionez cât mai bine apelul care s-a finalizat, sunt 61 de contracte încheiate cu 61 de Universități, este o sumă de peste 2 milioane de euro care va fi investită de Universități în componenta de digitalizare.
A doua linie este exact aceea a învățământului dual, s-a încheiat perioada de depunere a proiectelor, suntem în faza de evaluare și se va anunța în curând cei 16 câștigători, tot un apel de peste 200 de milioane de euro.
A treia linie va fi cea a investițiilor în infrastructura socială Universitară. În afară de aceste linii învățământ dual, digitalizare și componentă socială care sunt finanțabile din PNRR în legea învățământului superior avem ca prioritate partea de internaționalizare în sensul valorificării expertizei românești pentru a atrage un număr cât mai mare de studenți străini având disponibile programe de studiu în limbile de circulație internațională într-o măsură cât mai mare", a declarat Prof. univ. dr. Sorin Mihai Cîmpeanu, Rector Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Vicepreședintele Senatului României.
Dezbaterea integrală:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.