Șoferii pot rămâne fără PERMISUL de conducere dacă nu se grăbesc

DCBusiness Team |
Data publicării:
Nu trebuie să amâne sub nici o formă
Nu trebuie să amâne sub nici o formă

Este un proiect de lege ce propune modificarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice cu modifrcarile si completarile ulterioare.

O propunere legislativă înregistrată la Senat pentru dezbatere propune suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule si tractoare agricole sau forestiere până la momentul achitarii amenzii, daca aceasta nu a fost achitata în termen de 60 de zile de la sanctionare.

Potrivit expunerii de motive care însoţeşte proiectul, în România avem un nivel scazut de achitare a amenzilor rutiere. Principala problema este aceea ca unitatile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a incasa amenzile si a le transforme în venit la bugetul local.

Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale prevede că procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea.

Citește și CAUCIUCURI de vară. Tot ce trebuie să știi. Există riscuri

Mulți dintre șoferi preferă să circule cu cauciucuri allseason tot anul, fie cu cele de iarnă. Acest lucru nu este tocmai indicat, întrucât atunci când temperaturile cresc peste 7 grade Celsius, cauciucurile pot fi înlocuite, trecându-se la cele de vară. Și iată care sunt motivele.

Înainte de toate, când temperaturile cresc, anvelopele de vară oferă o siguranță superioară comparativ cu cele de iarnă. Mai ales în condiții de carosabil umed. Pe lângă faptul că performanța de frânare este mai scăzută pentru cauciucurile de iarnă atunci când carosabilul este ud, acestea se pot uza mai repede la temperaturile ridicate, vara.

În consecință, uzura fiind mai mare, cauciucurile vor necesita o înlocuire mai rapidă, atunci când se va circula cu ele pe tot parcursul anului. Mai mult decât atât, este foarte probabil, să fie nevoie și de o vizită la un service specializat pentru verificări. Tocmai de aceea, se recomandă ca schimbarea anvelopelor să se realizeze de două ori pe an, odată cu schimbarea sezonului, cât și la nevoie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9736
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9738
USD
Azi 4.8269
Diferența 0.0052
Zi precendentă 4.8217
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9736 RON
USD flag1 USD = 4.8269 RON
GBP flag1 GBP = 5.9269 RON
CHF flag1 CHF = 5.2922 RON
AUD flag1 AUD = 2.9899 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.3553 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 414.0962 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457140.01RON
1 ETH = 15905.75RON
1 LTC = 505.38RON
1 XRP = 11.15RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17155.000.36%
BET-BK3202.190.45%
BET-EF932.110.40%
BET-FI62063.31-0.36%
BET-NG1235.930.59%
BET-TR37829.630.36%
BET-TRN36770.340.36%
BET-XT1478.020.31%
BET-XT-TR3203.980.31%
BET-XT-TRN3120.870.31%
BETAeRO898.460.32%
BETPlus2535.650.34%
RTL38166.050.30%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel