În contextul evenimentelor prilejuite de vizita vicepreşedintelui american Kamala Harris la Bucureşti, în data de vineri 11 martie, s-au dispus o serie de măsuri, însoţite de recomandări menite să vină în sprijinul cetăţenilor pe toată durata acestui eveniment.
Autorităţile implicate au în vedere ca măsurile de securitate instituite să interfereze cât mai puţin cu activităţile cotidiene ale populaţiei.
Astfel, pentru participanţii la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulaţiei şi, în acest context, Brigada Rutieră Bucureşti solicită conducătorilor auto să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor.
Conducătorilor auto le este recomandat, ca vineri, 11 martie, în intervalul orar 12:00 - 17:00, să evite deplasarea pe Drumul Naţional 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje.
Apelăm la sprijinul cetăţenilor şi le mulţumim acestora pentru înţelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanţă deosebită pentru România, transmite Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Citeşte şi: Scholz, mesaj pentru Putin: Opriţi vărsarea de sânge, retrageţi trupele!
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, i-a cerut din nou, miercuri, preşedintelui rus, Vladimir Putin, să oprească intervenţia militară în Ucraina, avertizând asupra efectelor continuării operaţiunilor.
"Apelul meu adresat preşedintelui rus este: opriţi vărsarea de sânge, retrageţi trupele!", a declarat Olaf Scholz, potrivit publicaţiilor Frankfurter Rundschau şi Frankfurter Allgemeine Zeitung, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o la Berlin cu prim-ministrul Cnadei, Justin Trudeau.
"Este o catastrofă foarte gravă pentru poporul ucrainean, dar, din păcate, şi pentru poporul rus. Atacul asupra Ucrainei este o încălcare flagrantă a dreptului internaţional, iar lumea în care trăim nu mai este aceeaşi. Comunitatea internaţională nu va accepta acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei", a atras atenţia Olaf Scholz.
De altfel, Olaf Scholz a declarat că Germania nu va oferi Ucrainei avioane de vânătoare. Şi, în contextul deciziei SUA de oprire a importurilor de energie din Rusia, Olaf Scholz a precizat că Germania şi Uniunea Europeană analizează modalităţi de reducere a dependenţei energetice de Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.