SocGen s-a depășit pe sine în T3, rezultate peste așteptări

Simona Haiduc |
Data publicării:
A depășit toate previziunile analiștilor
A depășit toate previziunile analiștilor

Societe Generale a publicat vineri rezultate peste așteptări pentru al treilea trimestru, susținute de activitățile sale de tranzacționare care au beneficiat de volatilitatea pieței, și a declarat că vizează o profitabilitate mai bună în acest an.

A treia bancă franceză după capitalizarea bursieră a precizat, într-un comunicat, că profitul său net a scăzut cu 6,4% în trimestrul respectiv, dar, cu un rezultat de 1,5 miliarde de euro, a fost peste previziunile analiștilor, care se așteptau în medie la 999 milioane de euro, potrivit consensului I/B/E/S Refinitiv.

Pe parcursul trimestrului, veniturile băncii au crescut cu 2,3%, în timp ce cheltuielile au sporit cu 1,5%.

Grupul, al cărui actual șef al departamentului de corporate și investment banking, Slawomir Krupa, va deveni noul director general anul viitor, odată cu plecarea planificată a lui Frédéric Oudéa, a declarat că vizează un raport cost/venituri sub 64% în 2022, datorită unui control mai bun al costurilor, în timp ce anterior prognozase un raport între 64% și 66%.

La sfârșitul lunii septembrie, raportul costuri/venituri se situa la 59,6%.

Invocând într-un comunicat de presă "un mediu geopolitic și economic din ce în ce mai complex", SocGen și-a majorat provizioanele pentru creanțe neperformante în ultimul trimestru, cu un cost al riscului înmulțit cu 2,3.

Cu toate acestea, a lăsat neschimbată ținta de cost al riscului între 30 și 35 de puncte de bază. Societe Generale a anunțat joi numirea lui Stéphane Landon în funcția de director de risc al grupului începând cu 1 decembrie 2022, adaugă publicația Zonebourse. 

Banca Națională a Elveției, pierderi de 143 miliarde dolari

între timp, Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a raportat, la începutul săptămânii, pierderi de 142,2 miliarde franci (143 de miliarde dolari) în primele nouă luni ale acestui an, în condiţiile în care creşterea dobânzilor şi aprecierea francului a redus valoarea investiţiilor străine ale SNB, transmite Reuters.

Aceste pierderi, cele mai mari înregistrate de SNB de la înfiinţarea sa în 1907, depăşesc Produsul Intern Brut al Marocului (132 de miliarde de dolari).

Instituţia a precizat că în primele nouă luni ale anului a înregistrat pierderi de 141 de miliarde de franci de pe urma poziţiilor în valută, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor şi acţiunilor, cumpărate în timpul campaniei pentru a opri aprecierea francului elveţian, s-a diminuat. La aceste pierderi s-a adăugat şi o diminuare a valorii rezervelor de aur ale SNB.

Cifrele anunţate luni pun SNB pe o traiectorie care prefigurează cele mai mari pierderi anuale din istoria instituţiei. Chiar dacă acest rezultate negative nu vor influenţa politica monetară a SNB, ele fac puţin probabil ca instituţia să plătească dividende către Guvernul şi cantoanele elveţiene. Ar fi pentru a doua oară în istoria de 115 ani a SNB când instituţia nu a plătit dividende anuale. Citește mai departe AICI

BNR explică ce-i așteaptă pe români: Concedieri și noi scumpiri

Până la sfârșitul anului, indicele ROBOR ar putea să atingă pragul de 10%, iar rata anuală a inflației ar putea ajunge până la 13,9% până la sfârșitul anului. 

În orice caz, așa a dat de înțeleg directorul juridic al BNR, Alexandru Păunescu, potrivit căruia vor urma noi scumpiri, iar prețul pâinii ar putea crește și mai mult în următoarea perioadă. Mai mult, responsabilul BNR nu exclude, eventuale restructurări în marile companii.  

”Componenta foarte importantă în calculul acestor prețuri este prețul energiei”,  spune Alexandru Păunescu. ”De fiecare dată când a fost vorba de scumpiri, Banca Națională a României a spus-o foarte clar”, a adăugat el. 

Dintre produsele care se vor scumpi cel mai mult în perioada următoare, pe primul loc poate fi pusă pâinea. ”Pâinea este un aliment extrem de important în contextul în care este consumată de cea mai mare parte a populației. Și atunci este normal să te uimească prețul pâinii pentru că este alimentul tradițional de pe masă românilor.

Eu de obicei cumpăr o pâine ceva mai scumpă, în jur de 9 lei”, a dezvăluit directorul juridic BNR... Citește mai departe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9765
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.9748
USD
Azi 4.7768
Diferența -0.0092
Zi precendentă 4.786
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9765 RON
USD flag1 USD = 4.7768 RON
GBP flag1 GBP = 5.9853 RON
CHF flag1 CHF = 5.3054 RON
AUD flag1 AUD = 2.9668 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3168 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4204 RON
SEK flag1 SEK = 0.4338 RON
XAU flag1 XAU = 403.3538 RON
Monede Crypto
1 BTC = 451803.98RON
1 ETH = 15982.65RON
1 LTC = 479.50RON
1 XRP = 10.33RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16924.440.40%
BET-BK3171.480.61%
BET-EF917.910.21%
BET-FI61555.920.40%
BET-NG1214.170.03%
BET-TR37321.230.40%
BET-TRN36276.180.40%
BET-XT1459.850.35%
BET-XT-TR3164.590.35%
BET-XT-TRN3082.500.35%
BETAeRO875.890.46%
BETPlus2501.930.39%
RTL37682.870.47%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel