Soarta TICHETELOR de masă. Punctul de vedere al Ministerului Muncii

Simona Haiduc |
Data publicării:
Nu este cine știe ce, dar tot ce ceva
Nu este cine știe ce, dar tot ce ceva

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a publicat spre dezbatere două proiecte de ordin - unul stabilește cuantumul maxim al unui tichet de masă pentru a doua jumătate a anului în curs, al doilea vizând valoarea tichetelor de creșă pentru aceeași perioadă.

Cele două documente prevăd ca, până la sfârșitul anului, cele două tipuri de tichete să rămână la valoarea actuală, adică de 20 de lei pentru un tichet de masă (majorat din aprilie de la 15,18 lei) și de 470 de lei pentru un tichet de creșă.

Potrivit Legii nr. 142/1998, tichetele de masă reprezintă beneficii extra-salariale acordate salariaților “din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă”. Altfel spus, tichetele de masă reprezintă o alocație individuală de hrană, costurile fiind acoperite integral de angajator. 

Citește și Tichete pentru aceste familii. OUG, adoptat de Guvern

În privința tichetelor de creșă, Legea nr. 165/2018 le definește drept bilete de valoare acordate lunar salariaților care nu beneficiază de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau trei ani, în cazul copilului cu handicap) și de indemnizația aferentă. Ele pot fi folosite pentru plata taxelor de creșă și se acordă, la cerere, unuia dintre părinți sau tutorelui, pe baza livretului de familie, putând fi cumulate cu alocația de stat pentru copii și cu stimulentul de inserție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455040.61RON
1 ETH = 13342.32RON
1 LTC = 610.40RON
1 XRP = 12.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel