Soarta salariilor "nesimțite" și pensiilor speciale a fost hotărâtă

Dana Mihai |
Data publicării:
Rectificare bugetară
Rectificare bugetară

Ministrul de finanțe, Florin Cîțu, preferă ca eliminarea pensiilor speciale să se facă prin proiect de lege dezbătut și aprobat în Parlament. Iar în legătură cu salariile exagerate ale unor bugetari, ministrul crede că această problemă va dispărea odată cu reorganizarea ministerelor, al căror număr se va reduce de la 24, câte a avut guvernul Vioricăi Dăncilă, la 16.

„Eu am un proiect în Parlament de eliminare a pensiilor speciale în afara celor pentru militari. PSD a votat împotrivă. Sper ca acum la Camera Deputaților să găsesc mai multă susținere și să-l trecem și atunci am face o economie. E clar că noi vrem un sistem de pensii pe contributivitate pentru toată lumea. Este ceea ce ne dorim, nu vrem să avem două Românii. Nu e nimeni mai special în România. Toți plătim contributivități, să luăm aceeași pensie. Există mai multe soluții la care ne uităm. Eu aș prefera prin dezbatere în Parlament, să fie clar proiect de lege - poate al meu, dacă nu poate alt proiect de lege - dar aș vrea să găsim soluția în dezbatere în Parlament și este și soluția favorită a premierului”, a declarat joi seara Florin Cîțu, la Digi24.

Firea îl somează pe Cîțu să nu ”abuzeze” de funcție

În ceea ce privește chestiunea „salariilor nesimțite” de la stat, adică cele care pur și simplu sfidează orice grilă de salarizare, ministrul de finanțe spune că problema se va reglementa odată cu reorganizarea ministerelor.

„Și la ANAF, și la Ministerul Finanțelor Publice vor dispărea multe dintre aceste probleme. Sper și sunt sigur că mulți dintre colegii mei vor face ceea ce fac și eu. Voir reorganiza și vor da curs, pentru că noi am fost cei care am spus asta, am fost cei care am atacat salarii nesimțite, pensii nesimțite, pensii speciale. Sunt sigur că mulți dintre colegii mei vor face la fel”, a mai spus Florin Cîțu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0004
Zi precendentă 4.977
USD
Azi 4.6059
Diferența 0.0061
Zi precendentă 4.5998
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.6059 RON
GBP flag1 GBP = 5.9635 RON
CHF flag1 CHF = 5.2114 RON
AUD flag1 AUD = 2.9077 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.2194 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4415 RON
SEK flag1 SEK = 0.4618 RON
XAU flag1 XAU = 463.3913 RON
Monede Crypto
1 BTC = 398111.75RON
1 ETH = 8772.31RON
1 LTC = 399.29RON
1 XRP = 9.88RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel