SMURD pentru drumuri. Ce va trebui să facă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Răzvan Cuc
Răzvan Cuc

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, a anunțat că în cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere va fi înființat ”un fel de SMURD”, consituit din firme ale CNAIR care vor trebui să finalizeze proiectele de investiții care nu au fost duse până la capăt de către contractorii privați.

"O prioritate la nivel naţional este crearea unor firme proprii în cadrul CNAIR, şi aici CNAIR s-a mişcat mult mai repede decât CFR, pentru a prelua acele şantiere unde firmele care nu îşi îndeplinesc condiţiile contractuale. Evident, urmează rezilierea contractului şi se intervine imediat ca un fel de SMURD care să intervină şi să preia lucrările de unde au rămas, să le ducă la bun sfârşit. Acelaşi lucru îl vom face şi la CFR. Bani există şi scuze că nu vor mai putea fi că nu avem finanţări, şi vorbesc de bani de la bugetul de stat", a afirmat Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a avut la Botoşani întrevederi cu autorităţile locale pe tema investiţiilor în modernizarea unor drumuri de interes naţional, precum Botoşani- Târgu Frumos sau Botoşani- Vama Stânca.

Citește și: Ministrul Transporturilor s-a supărat: ”Nu voi tolera să aud scuze”

Cu această ocazie, Răzvan Cuc a declarat joi că nu va mai tolera întârzieri în execuţia lucrărilor de infrastructură, atât în ceea ce priveşte infrastructura mare, cât şi în ceea ce priveşte lucrările de întreţinere a drumurilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0009
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7667
Diferența -0.0177
Zi precendentă 4.7844
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.7667 RON
GBP flag1 GBP = 6.0274 RON
CHF flag1 CHF = 5.2900 RON
AUD flag1 AUD = 2.9665 RON
DKK flag1 DKK = 0.6674 RON
CAD flag1 CAD = 3.3039 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4256 RON
SEK flag1 SEK = 0.4464 RON
XAU flag1 XAU = 440.0993 RON
Monede Crypto
1 BTC = 399510.62RON
1 ETH = 9910.59RON
1 LTC = 496.83RON
1 XRP = 10.97RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17476.39-0.25%
BET-BK3283.25-0.54%
BET-EF950.60-0.15%
BET-FI62128.080.29%
BET-NG1266.96-0.28%
BET-TR38538.35-0.25%
BET-TRN37459.16-0.25%
BET-XT1498.10-0.24%
BET-XT-TR3247.51-0.24%
BET-XT-TRN3163.31-0.24%
BETAeRO872.28-0.39%
BETPlus2577.44-0.27%
RTL38894.56-0.22%

Comunicate de presa

Grecia
Factura. Foto: Pexels.com
Janusz Bugajski, Senior Fellow la Jamestown Foundation din Washington DC

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel