Prin Legea 56/2023, termenul de intrare în vigoare a legislației privind venitul minim de incluziune a fost stabilit pentru 1 aprilie 2023. În același timp însă, ajutoarele sociale actuale rămân însă valabile până în 2024, adică rămân în plată și după aprilie 2023. Care sunt principalele modificări:
1. Tot Legea 56/2023 stabilește că, din 1 ianuarie 2024, nivelul venitului minim de incluziune, respectiv al componentelor acestuia, se actualizează cu rata medie a inflației pentru anul 2022.
2. Dacă din calculul ajutorului de incluziune rezultă o sumă mai mică de 50 de lei, atunci se va acorda un ajutor de 50 de lei.
3. A fost redefinită o categorie de potențiali beneficiari de venit minim de incluziune. Este vorba, mai precis, despre persoanele cu vârsta de cel puțin 65 de ani care sunt necăsătorite, divorțate sau văduve și care trăiesc în locuința de domiciliu sau de reședință ori sunt găzduite, pe perioadă nedeterminată, într-un serviciu social cu cazare (înainte nu se preciza că este vorba despre persoanele singure).
În cazul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor de incluziune care vor urma cursurile programului "A doua șansă" (pentru finalizarea studiilor) la o distanță mai mare de cinci kilometri față de locuința acestora, autoritățile administrației publice locale vor trebui să asigure transportul acestora.
Venitul minim de incluziune se compune din una sau două dintre următoarele ajutoare financiare:
- ajutorul de incluziune;
- ajutorul pentru familia cu copii.
4. Prin OUG 114/2022 s-a eliminat dubla raportare a venitului minim de incluziune atât la indicatorul social de referință (ISR), cât și la o valoare nominală exprimată în lei. Prin urmare, valoarea venitului minim de incluziune se exprimă acum doar în lei, nu și în raport cu ISR, ca înainte.
5. Ordonanța extinde lista categoriilor de persoane ce pot beneficia de venitul minim de incluziune. Concret, de venitul minim de incluziune pot beneficia și persoanele cu vârsta de cel puțin 65 de ani care nu au venituri proprii, nu au aparținători legali ori aceștia nu au suficiente venituri pentru plata contribuției lunare de întreținere și/ sau nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
6. Au fost actualizate nivelurilor de venituri maxime ce dau dreptul la venitul minim de incluziune:
- majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 de lei/adult, la 275 de lei/adult, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social), și de la 300 de lei/adult, la 400 de lei/adult, în cazul persoanelor de peste 65 de ani, respectiv de la 600 de lei/adult, la 700 de lei/adult, în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei);
- majorarea veniturilor primite în baza unui contract de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare care nu se iau în calcul pentru stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei în limita a 500 lei/familie, față de 400 lei, cum era anterior.
Ajutorul pentru familia cu copii, se acordă, potrivit legii, astfel:
a) pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 107 lei, pentru familia cu un copil;
- 214 lei, pentru familia cu doi copii;
- 321 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 428 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
b) pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 120 de lei, pentru familia cu un copil;
- 240 de lei, pentru familia cu doi copii;
- 360 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 480 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
c) pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 85 de lei, pentru familia cu un copil;
- 170 de lei, pentru familia cu doi copii;
- 255 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 340 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
d) pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 110 lei, pentru familia cu un copil;
- 215 lei, pentru familia cu doi copii;
- 325 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 430 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
7. Acordarea ajutorului social se prelungește cu șase luni, în toate situațiile în care persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social se angajează (cu contract individual de muncă sau în baza unui raport de serviciu) pentru o perioadă de cel puţin 24 de luni consecutive.
8. Apare o nouă regulă ce trebuie respectată de beneficiarii de ajutoare sociale. Astfel, dacă vor refuza de două ori cererile de muncă sezonieră venite din partea primăriei de care aparțin, beneficiarii ajutorului de incluziune apți de muncă vor rămâne fără acest ajutor.
Aceste ofertele de muncă sezonieră sunt remunerate, conform Legii zilierilor (Legea nr. 52/2011), de către persoanele juridice, fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale. Totodată, refuzul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social de participa la cursurile programelor de tip "A doua șansă" (adresate celor care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial) va duce la încetarea dreptului de ajutor de incluziune.
Pe de altă parte, nu vor fi considerate persoane apte de muncă cele care cresc și îngrijesc unul sau mai mulți copii în vârstă de până la șapte ani, în situația în care, pe raza localității în care își au domiciliul, nu există servicii sociale sau educaționale care să asigure servicii de supraveghere și educație pe timpul zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.