Singură! Regina Elisabeta și-a condus soțul pe ultimul drum FOTO

Mara Ivan |
Data publicării:
A stat singură, dar cu familia în preajmă
A stat singură, dar cu familia în preajmă
  • A stat singură, dar cu familia în preajmă

Marea Britanie a păstrat un minut de reculegere sâmbătă în momentul în care familia regală s-a reunit pentru a-şi prezenta omagiile la funeraliile prinţului Philip, relatează AFP.

Limitată la 30 de persoane din cauza pandemiei de coronavirus, ceremonia a început cu puţin înainte de ora locală 15:00 (14:00 GMT). A fost păstrat un minut de reculegere în întreaga ţară, înainte de doliul naţional care va dura timp de opt zile.

Condusă de prinţul Charles, moştenitorul coroanei şi de sora sa prinţesa Anne, procesiunea a urmat sicriul până la capela Saint George pentru ceremonia religioasă care va dura 50 de minute.

În linia a treia a cortegiului funerar, în spatele copiilor reginei şi prinţului, s-au aflat cei doi nepoţi William şi Harry. Între cei doi fraţi, ale căror relaţii sunt în prezent tensionate, s-a aflat vărul lor Peter Philips, fiul prinţesei Anne.

Această alegere a fost amplu comentată de presă, care a vânat orice semn de reconciliere între cei doi fii ai prinţului Charles.

În 1997, cei doi fraţi au însoţit sicriul mamei lor Diana, decedată într-un accident tragic de maşină la Paris. Procesiunea s-a desfăşurat în sunetele fanfarei regimentului Grenadier Guards, pe care Philip l-a condus în calitate de colonel timp de 42 de ani.

Citește și Funeralii Philip: Ceremonie, slujbă religioasă și onoruri militare VIDEO

În capela St.George a început ceremonia oficiată de diaconul de Windsor, care a adus un omagiu curajului, forţei şi loialităţii prinţului faţă de coroană.

Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, va pronunţa binecuvântarea la încheierea slujbei. Deşi publicul nu a fost chemat să se reunească în faţa reşedinţei regale din cauza pandemiei, Windsor s-a umplut de locuitori purtând buchete de flori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența 0.0002
Zi precendentă 4.9772
USD
Azi 4.3833
Diferența 0.0099
Zi precendentă 4.3734
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 416051.53RON
1 ETH = 8068.47RON
1 LTC = 383.41RON
1 XRP = 9.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17431.760.33%
BET-BK3257.670.33%
BET-EF949.160.33%
BET-FI60596.170.00%
BET-NG1260.170.49%
BET-TR38439.950.33%
BET-TRN37363.510.33%
BET-XT1492.080.28%
BET-XT-TR3234.420.28%
BET-XT-TRN3150.590.28%
BETAeRO838.08-0.50%
BETPlus2569.710.31%
RTL38910.550.33%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel