Sindicatele din Educaţie pregătesc declanşarea grevei generale

DCBusiness Team |
Data publicării:
Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Sindicatele din Educaţie au demarat strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale, având în vedere că solicitările lor au rămas fără rezolvare, iar Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ.

Conform unui comunicat transmis sâmbătă Agerpres, până la momentul declanşării grevei generale, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală (FNS) "Alma Mater" vor picheta, din nou, sediul Guvernului în zilele de 25 şi 26 aprilie, iar în data de 10 mai vor organiza un marş de protest la care sunt aşteptaţi peste 15.000 de membri de sindicat.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" anunţă Guvernul României şi Parlamentul că au demarat referendumul pentru strângerea de semnături în vederea declanşării grevei generale. Hotărârea de a apela la această formă extremă de protest este cu atât mai justificată cu cât, prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care urmează să fie discutat în Coaliţia de Guvernare, Executivul intenţionează să ia decizii cu impact negativ suplimentar pentru angajaţii din învăţământ", se arată în comunicatul transmis de cele trei federaţii sindicale.

Potrivit sindicaliştilor din Educaţie, intenţiile Executivului sunt de a plafona cheltuielile de personal la nivelul anului 2022, imposibil de realizat în sistemul de învăţământ, deoarece salariile cadrelor didactice se majorează odată cu trecerea la un grad didactic superior/ o nouă tranşă de vechime, dar şi de a bloca atingerea de către personalul didactic auxiliar şi nedidactic a salariilor de bază din Legea 153/2017, contrar promisiunii făcute de preşedinţii PSD şi PNL în urmă cu două săptămâni.

De asemenea, sindicaliştii susţin că noile decizii ale Executivului ar accentua deficitul de personal prin: interdicţia cumulului pensiei cu salariul şi prin blocarea organizării concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante, inclusiv a activităţilor de formare profesională, esenţiale în dezvoltarea carierei didactice.

"Indiferent dacă acest proiect de ordonanţă de urgenţă va fi aprobat sau nu, revendicările FSLI, FSE "Spiru Haret" şi FNS "Alma Mater" rămân aceleaşi: rezolvarea problemei aplicării integrale a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariaţi din învăţământ, astfel încât să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege; identificarea unor soluţii pentru creşterea veniturilor personalului din învăţământ; adoptarea, în regim de urgenţă, a normativelor pentru personalul nedidactic şi personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998; aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă, întrucât salariaţii din învăţământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri", se precizează în comunicat.

De asemenea, solicitările sindicaliştilor din Educaţie vizează ca în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziţioneze personalul din învăţământ pe o treaptă net superioară celei actuale în ierarhia funcţiilor bugetare, în raport de importanţa socială a activităţii prestate precum şi remedierea anomaliilor actuale în ceea ce priveşte salarizarea celor care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că sunt inferioare salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie.

Nu în ultimul rând, organizaţiile sindicale cer instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice cu rata inflaţiei, plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de învăţământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile precum şi plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 474931.40RON
1 ETH = 15675.56RON
1 LTC = 433.12RON
1 XRP = 6.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel