Sindicaliștii amenință cu proteste pe fondul disponibilizărilor și desființărilor unor instituții

Vlad Roibu |
Data publicării:
Foto: arhiva
Foto: arhiva

După ce Executivul a anunțat recent o serie de disponibilizări și desființarea unor instituții ale statului pentru reforma sectorului bugetar, sindicaliștii din Administrația Publică și Asistență Socială amenință că vor declanșa proteste de amplaore.

Federaţia Columna, ce reprezintă interesele salariaţilor din Administraţie Publică şi Asistenţă Socială, va declanşa proteste de amploare la nivel naţional dacă nu se renunţă la măsurile propuse de Guvern cu privire la disponibilizări şi desfiinţarea unor instituţii, au anunţat joi reprezentanţii sindicatului, într-un comunicat.

"În Administraţie şi Asistenţă Socială, Guvernul propune disponibilizării masive şi desfiinţarea unor instituţii esenţiale, doar pentru motivul că au sub 50 de salariaţi. Se elimină acordarea voucherelor de vacanţă şi a indemnizaţiei de hrană, raportat strict la nivelul veniturilor, absolut discriminatoriu. Precizăm că, în ipoteza în care Ordonanţa nu va fi retrasă şi nu se va renunţa la măsurile propuse, Federaţia Columna va declanşa proteste de amploare la nivel naţional", se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, Federaţia Columna solicită de peste un an elaborarea unui normativ de personal pentru serviciile sociale, tocmai ca să fie evitate pe viitor "situaţii menite să aducă o gravă atingere demnităţii umane şi să creeze în mod justificat şoc şi groază în rândul opiniei publice".

"Spre stupefacţia noastră, Guvernul vine cu măsuri de austeritate care înseamnă tăierea tuturor posturilor vacante în Asistenţă Socială. Condamnăm şi ne opunem ferm unei asemenea propuneri, motivat prin faptul că toate controalele desfăşurate în ultima perioadă în Centrele de asistenţă socială au trasat ca măsură urgentă angajarea de personal pe posturile vacante, tocmai pentru a asigura calitatea îngrijirii bătrânilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi", se mai precizează în document.

Totodată, sindicaliştii atrag atenţia că în Asistenţă Socială sunt mii de posturi vacante care nu au fost ocupate din cauză că Guvernul a interzis în ultimii ani organizarea concursurilor sau a nivelului de salarizare neatractiv.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3711
Diferența -0.0134
Zi precendentă 4.3845
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3711 RON
GBP flag1 GBP = 5.8568 RON
CHF flag1 CHF = 5.2912 RON
AUD flag1 AUD = 2.8032 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1575 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4218 RON
SEK flag1 SEK = 0.4541 RON
XAU flag1 XAU = 465.3708 RON
Monede Crypto
1 BTC = 412689.45RON
1 ETH = 7881.62RON
1 LTC = 378.10RON
1 XRP = 9.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17435.680.15%
BET-BK3245.37-0.03%
BET-EF950.620.27%
BET-FI61416.571.13%
BET-NG1263.800.47%
BET-TR38448.600.15%
BET-TRN37371.910.15%
BET-XT1493.500.21%
BET-XT-TR3237.520.21%
BET-XT-TRN3153.600.21%
BETAeRO842.53-0.55%
BETPlus2569.340.15%
RTL38925.000.17%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel