Shell va plăti impozite extraordinare uriașe în UE și Marea Britanie

Delia Gheață |
Data publicării:
Compania petrolieră se supune noilor reguli
Compania petrolieră se supune noilor reguli

Compania petrolieră Shell a anunţat vineri că va plăti circa două miliarde de dolari (aproximativ 1,9 miliarde de euro) impozite extraordinare în Uniunea Europeană şi Marea Britanie, aferente anului 2022, relatează agenţia EFE.

Acestea corespund modificărilor introduse în UE şi Marea Britanie, începând din septembrie, pentru impozitarea câştigurilor extraordinare pe care companiile de petrol şi gaze le-au obţinut graţie preţurilor ridicate la materiile prime, la nivel global.

Aceste două miliarde de dolari se vor adăuga celor 360 de milioane de dolari taxe neaşteptate, pe care compania le-a anunţat deja investitorilor, au precizat reprezentanţii Shell.

Prin această decizie, compania petrolieră va plăti impozite în Marea Britanie pentru prima dată în ultimii cinci ani, când a beneficiat de returnarea impozitelor datorită investiţiilor realizate în Marea Nordului.

Shell, care va prezenta rezultatele anuale luna viitoare, a informat, de asemenea, că se aşteaptă ca vânzările în sectorul produselor chimice să fi fost "semnificativ mai reduse" în ultimele trei luni din 2022, comparativ cu trimestrul anterior.

Totodată, a semnalat că producţia de gaze naturale lichefiate în trimestrul menţionat a fost afectată de întreruperi importante în două centre din Australia.

Citește și Cu buzunarele doldora de bani, ExxonMobil își răsfață acționarii

Grupul a majorat deja valoarea dividendelor. La fel ca toate companiile care vând petrol și gaze, ExxonMobil și-a văzut profiturile explodând în acest an pe măsură ce prețurile al energie au crescut pe fondul războiului din Ucraina, astfel că nu mai în trimestrele al doilea și al treilea întreprinderea a câștigat 37,6 miliarde de dolari. 

Președintele american Joe Biden a denunțat aceste "profituri de război" la sfârșitul lunii octombrie, deplângând faptul că profiturile realizate de companiile petroliere și de gaze sunt plătite acționarilor, în timp ce prețurile la pompă pentru automobiliști rămân ridicate. .... Citește mai departe AICI

Citește și Saudiții de la Aramco: Lumea trebuie să fie îngrijorată

"Astăzi există o capacitate de rezervă care este extrem de scăzută", a declarat directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, în cadrul unei conferințe la Londra. "Dacă China se deschide, dacă economia începe să se îmbunătățească sau dacă industria aviatică începe să ceară mai mult combustibil pentru avioane, veți eroda această capacitate de rezervă."

Nasser avertizează că prețurile petrolului ar putea crește rapid, din nou. "Când erodezi această capacitate de rezervă, lumea ar trebui să fie îngrijorată. Nu va mai exista spațiu pentru nicio manevră - nicio întrerupere, niciun eveniment neprevăzut oriunde în lume." ... Citește mai departe AICI 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9765
USD
Azi 4.7176
Diferența 0.0119
Zi precendentă 4.7057
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7176 RON
GBP flag1 GBP = 5.9544 RON
CHF flag1 CHF = 5.3172 RON
AUD flag1 AUD = 3.0468 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3484 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0304 RON
NOK flag1 NOK = 0.4249 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 393.2836 RON
Monede Crypto
1 BTC = 433896.68RON
1 ETH = 14809.44RON
1 LTC = 426.52RON
1 XRP = 5.51RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.58%
6 luni: 5.62%
12 luni: 5.66%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17443.62-1.10%
BET-BK3252.49-1.35%
BET-EF936.87-0.90%
BET-FI60070.12-1.31%
BET-NG1226.35-1.01%
BET-TR38471.55-1.10%
BET-TRN37393.90-1.10%
BET-XT1494.90-1.12%
BET-XT-TR3240.99-1.12%
BET-XT-TRN3156.91-1.12%
BETAeRO933.63-1.69%
BETPlus2581.04-1.08%
RTL38597.74-1.13%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel