Serviciu stomatologic gratuit. Care sunt condițiile de îndeplinit

DCBusiness Team |
Data publicării:
Toate costurile vor fi suportate de Primărie
Toate costurile vor fi suportate de Primărie

Se întâmplă la Galați, unde Primăria a detaliat condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de consult și servicii stomatologice gratuite. 

Peste 20.000 de persoane persoane fără venituri sau cu venituri foarte mici, precum și pensionarii aflați în evidenţa Primăriei Galaţi pot beneficia începând de luni de noul Centru de Medicină Dentară Socială, a anunțat iniţiatorul proiectului, doctorul Aurel Nechita, profesor universitar la Facultatea de Medicină şi Farmacie Galaţi, potrivit căruia contravaloarea serviciilor stomatologice gratuite, a consumabilelor și a materialelor folosite la lucrările dentare vor fi suportate de Primăria municipiului.

Doctorul Nechita a precizat, de asemenea, că intervențiile stomatologice vor fi asigurate de medici de specialitate - profesori universitari ai Facultății de medicină din Galați, secondați de studenții din anii terminali ai acestei instituții de învățământ.

Investitie de aproape 120000 de euro

"Aici lucrează peste 40 de cadre universitare de la secţia de stomatologie a Facultăţii de Medicină şi Farmacie Galaţi, 360 de studenţi din anii cinci şi şase şi 20 de rezidenţi de medicină dentară pe diferite specializări. Studenţii şi cadrele didactice vor lucra în cadrul programului de învăţământ, iar rezidenţii în programul lor de pregătire pe o anume specializare", a spus Nechita, citat de Antena1.

Citește și Cea mai ieftină reţetă de agăţat. Unde se aplică

Investiţia de aproximativ 120.000 de euro aparţine Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi cuprinde 17 scaune stomatologice moderne, denumite UNIT-uri dentare, plus compresor şi sterilizare, la care se adaugă reabilitarea şi amenajarea clădirii.Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a precizat că este pentru prima dată când un astfel de centru social funcţionează în ţară şi că sumele necesare funcţionării clinicii vor fi asigurate de la bugetul local, o primă tranşă de 100.000 lei fiind deja virată în contul instituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 490475.93RON
1 ETH = 15751.56RON
1 LTC = 620.35RON
1 XRP = 14.59RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel