Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat sâmbătă că este puțin probabil ca țara sa să intre în Uniunea Europeană în 2028, fiind una dintre țările din Balcanii de Vest care speră să adere la blocul comunitar, transmite agenția de presă Reuters.
„Nu cred că vom face parte din Uniunea Europeană în 2028”, a declarat Vucic în cadrul unui panel al conferinței de securitate Globsec din Praga. „Nu se va întâmpla, eu nu-mi mint poporul”.
„Și cred că dacă unii dintre noi ar putea deveni membri ai UE, acest lucru nu se poate întâmpla înainte de 2030, dar aceasta este doar evaluarea mea”, a adăugat el. „Ce s-ar putea întâmpla între timp, nimeni nu știe”.
Comentariile lui Vucic au fost făcute la două zile după ce Serbia a încheiat un acord istoric în domeniul armamentului cu compania franceză Dasault Aviation prin achiziționarea a 12 noi avioane de luptă Rafale, trădând cooperarea sa cu Moscova de până acum, în domeniul apărării.
Principalele probleme ale Serbiei
Pentru a adera la UE, Serbia trebuie să își îmbunătățească democrația, statul de drept, sistemul judiciar, economia și să elimine corupția și crima organizată.
Serbia jonglează între aspirațiile sale de aderare la UE și legăturile sale cu Rusia, de al cărei gaz este dependentă. Rusia, la rândul său, a sprijinit Belgradul în opoziția sa față de independența Kosovo din 2008.
Belgradul a condamnat în repetate rânduri invazia Rusiei în Ucraina și aprovizionează Kievul cu muniție de artilerie, însă Belgradul trebuie în continuare să își alinieze politicile externe la cele ale Uniunii Europene, și să introducă sancțiuni împotriva Moscovei, dacă dorește să adere la UE.
În cadrul aceluiași panel Globsec de sâmbătă, președintele muntenegrean Jakov Milatovic a declarat că țara sa, care este deja membră NATO, speră să adere la UE până în 2028.
„Ne-am dori să ajungem la etapa finală, iar acum obiectivul este să devenim cel de-al 28-lea stat membru al UE începând cu 2028. Acesta este un obiectiv ambițios, dar sper foarte mult ca acesta să fie un obiectiv realist”, a spus el.
Alte țări care vor în UE
Tendințele de aderare la UE ale țărilor din Balcani s-au intensificat după ce războiul din Rusia a separat tot mai mult taberele. Această tendință este accentuată de ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar. Pe lângă tendința de aderare a Serbiei și Muntenegru, mai sunt alte șapte țări care au statutul de candidat la UE, dintre acestea, majoritatea țări din Europa de Est, anume: Albania, Bosnia și Herzegovina, Georgia, Macedonia de Nord, Turcia, Ucraina și Republica Moldova.
În vizita sa de la Chisinău de sâmbătă unde s-a întâlnit cu omologul său din Republica Moldova, președintele României, Klaus Iohannis a declarat:
„Unul din proiectele pe care le-am abordat și l-am dus binișor împreună, România și Republica Moldova, este calea europeană a Republicii Moldova.
Faptul că am reușit să obținem o decizie clară la Bruxelles pentru statutul de candidat la integrare al Republicii Moldova și ulterior – și asta a fost o surpriză pentru multă lume – să obținem chiar începerea negocierilor de aderare – care, de fapt, acesta este pasul administrativ cel mai puternic, mi se pare că este lucrul de departe, de foarte departe cel mai important”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.