Senatorii, ”mână spartă” pe banii contribuabililor

DCBusiness Team |
Data publicării:
Senatul României
Senatul României

Senatul aproape și-a triplat bugetul în ultimii șase ani, creșterea cheltuielilor fiind, în intervalul 2013-2019, mai alertă decât cea de la Camera Deputaților, unde creșterea în intervalul de referință a fost numai 2,5 ori. Majorarea este cu atât mai greu justificabilă cu cât bugetul Senatului nu este grevat de cheltuielile pentru nesfârșitele reparații și lucrări de întreținere a Palatului Parlamentului, de care se ocupă exclusiv Camera Deputaților.

În anul 2013, primul an din legislatura trecută, senatorii au dat dovadă de moderație, votându-și același buget pe care-l avuseseră și în anul anterior, anume 85,1 milioane de lei. Asta în pofida faptului că numărul de parlamentari crescuse apreciabil. Un mai târziu însă, Senatul a avut un buget cu aproape 20% mai mare, de 100,8 milioane de lei. În 2015, tendința de creștere a continuat cu un buget de circa 109 milioane de lei.

Senatorii și-au dat în petec în 2016 când au aprobat, inițial un buget de 130 de milioane de lei, dintre care 93 de milioane erau cheltuieli de personal, adică mai mult decât bugetul total din 2013. Creșterea consistentă a cheltuielilor de personal arată majorarea consistentă a indemnizațiilor și reinstaurarea regimului pensiilor speciale pentru foștii parlamentari. La numai zece zile după ce au adoptat acest buget, senatorii și l-au mai suplimentat cu alte 36 de milioane de lei.

Citește și: Bugetul deputaților, creșteri uluitoare în numai 6 ani

În 2017, când a fost ales un Parlament cu mai puțin deputați și senatori, s-a înregistrat un ușor recul al bugetului Senatului care a coborât de la 166 de milioane la 122 de milioane de lei. Însă cifrele pot fi uneori înșelătoare întrucât Senatului a mai beneficiat de o rectificare bugetară în urma căreia a mai primit trei milioane pentru organizarea Adunării Parlamentare a NATO.

Anul trecut, senatorii și-au alocat un morman de bani, de 195,3 milioane de lei, cu peste 30% mai mult decât în anul precedent. Însă nici așa nu le-au ajuns banii. O stenogramă a unei ședințe de Birou Permanent din octombrie arată că membrii conducerii Senatului ajunseseră la concluzia că au rămas fără bani pentru deplasările externe, deși fondul alocat pentru acestea a fost dublu decât în anul precedent.

Exercitarea de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, în prima jumătate a acestui an, este o mană cerească pentru senatori. Sub pretextul organizării unor evenimente în această perioadă, Senatul și-a majorat bugetul cu aproape un sfert ajungând la 241 de milioane de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 463345.94RON
1 ETH = 15981.87RON
1 LTC = 464.67RON
1 XRP = 6.87RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel