Se vor ieftini carburanții? Nu prea curând, pentru că nu este în interesul nimănui

Simona Haiduc |
Data publicării:
De ce nu? / FOTO: Freepik
EXCLUSIV
De ce nu? / FOTO: Freepik

De mai bine de un an, prețurile la carburanți nu au coborât sub 6 lei, ele crescând ”pas cu pas”, cum a precizat analistul financiar Adrian Negrescu, tendința fiind de a se atinge noi praguri valorice. Iar șanse ca ele să scadă nu se întrevăd în viitorul apropiat. Explicații.  

O lungă perioadă de timp, până acum câteva luni, practic, previziunile analiștilor privind evoluția prețurilor la benzină și motorină dădeau fiori pe șira spinării. Se vorbea despre o adevărată explozie, antrenată de o scumpire accentuată a petrolului pe piețele internaționale. 

Piața petrolului, un zbucium permanent 

Da, așa s-a întâmplat în 2022, anul crizei energetice, dar și al izbucnirii războiului din Ucraina, cu toate consecințele lui economice și geopolitice. Atunci, totul urca, de la prețul gazelor și petrolului, la cel al carburanților și alimentelor. Momentul culminant s-a consumat pe 30 mai 2022, cânt barilul de petrol marca Brent, cu extracție din Marea Nordului și de referință în Europa, s-a tranzacționat cu aproape 121 de dolari. Pe 2 ianuarie 2023, prețul coborâse deja la un pic peste 80 de dolari/baril. Iar 2023 promitea să urmeze același trend de o incertitudine aproape diabolică dublată de instabilitate la fel de enervantă. Da, cele două componente au rămas, poate nu la intensitatea de acum doi ani, dar piele mondiale s-au obișnuit, între timp, cu șocurile, investitorii au renunțat să schițele scenarii apocaliptice din aproape orice, iar marii exportatori de țiței, vezi OPEC+ au înțeles că influența lor a cam pățit. Astfel că 2023 a fost, pentru piața petrolului o lungă zbatere, dar fără excese. În aceste condiții, pe 1 ianuarie 2024, petrolul Brent costa în jur de 80 de dolari/baril, astăzi el este cotat cu aproximativ 85 de dolari/baril. 

De ce această lungă incursiune în evoluția pieței petrolului? Pentru că prețul carburanților depinde într-o măsură considerabilă de cel al aurului negru. Urcă țițeiul, se scumpesc și carburanții, este adevărat nu imediat, și invers. Întotdeauna când vrem să înțelegem de ce avem un anumit preț la pompă, trebuie să ne uităm pe prețurile petrolului și să luăm o marjă de două săptămâni, timp în care această dinamică a prețurilor se transferă în prețurile din România, pentru că sunt niște produse procesate și există niște procese tehnologice care trebuie luate în calcul. Și mai sunt și stocurile de petrol care sunt achiziționate la un anumit termen.

Puterea de cumpărare, în picaj 

La 1 ianuarie 2023, când s-a renunțat la măsura de compensare cu 50 de bani a preţului la carburant, introdusă după ce, în iunie 2022, benzina și motorina au trecut chiar de 10 lei/litru, Guvernul a redus redus accizele, ceea ce a calmat, oarecum piața, adică scumpirea a fost mai lentă. Prin urmare, dacă la începutul anului trecut litrul de benzină costa, în medie, 6,4 lei, un an mai târziu, pe 1 ianuarie 2024, el ajunsese la 6,72 lei/litru. 

Merită precizat că, în perioada de referință, alimentele s-ar fi scumpit în medie cu +5,8%, mărfurile nealimentare cu +5,5%, iar tarifele serviciilor au crescut cu +11%. Acestea din urmă au fost influențate în special de o creștere de +20% a facturilor la utilitățile publice (apă, canalizare) în timp ce tarifele hotelurilor și prețurile restaurantelor au crescut într-un an cu +14%. 

Ce rost au aceste date statistice? Ele demonstrează că puterea de cumpărare a românilor a scăzut considerabil pe fondul acestor scumpiri în lanț. Prin urmare, chiar dacă prețurile la benzină și motorină nu au suferit modificări dramatice, ele se resimt tot mai puternic în buzunarele românilor.

Accizele vor crește de două ori

În ceea ce privește anul curent, trebuie precizat că anul acesta accizele vor fi majorate de două ori. De fapt, prima creștere a avut loc pe 1 ianuarie, noile accize fiind de 2.019 lei pentru 1.000 de litri de benzina și 1.850 de lei pentru 1.000 de litri de motorină, potrivit Ministerului de Finanțe. Numai din această cauză benzina se va scumpi, cumulat, cu 72 de bani pe litru, iar motorina cu 66 de bani pe litru.

De la 1 iulie 2024 și până la sfârșitul anului, vor fi în vigoare noi niveluri ale accizelor la carburanți, mai mari decât cele de la 1 ianuarie. Noile niveluri comunicate de Finanțe pentru 1 iulie sunt de 2.382 de lei la 1.000 de litri de benzină și de 2.183 de lei pentru 1.000 de litri de motorină. Așadar, față de nivelurile de la 1 ianuarie, la 1 iulie acciza este mai mare cu 363 de lei la 1.000 de litri, și cea la motorină cu 333 de lei.

Așadar, la data de 1 iulie, aplicând și TVA la acciză, vom avea o scumpire suplimentară la pompă de 43 de bani pe litrul de benzină și de circa 40 de bani pe litrul de motorină, în plus față de cea de la 1 ianuarie.

Nimic bun la orizont

Rugat să comenteze evoluția pieței carburanților, analistul financiar Adrian Negrescu a ținut de la bun început să sublinieze că, în cazul benzinei și al motorinei, creșterea este ”pas cu pas. Pe fondul problemelor de aprovizionare este probabil ca în perioada următoare prețurile să crească, mai ales că și barilul de petrol este undeva pe la 85 de dolari. Este, de asemenea, posibil, ca odată cu reluarea activității economice, în luna aprilie, în majoritatea țărilor europene, să asistăm chiar și la o scumpire a carburanților, în contextul penuriei de carburant, de petrol, la nivel mondial”, a apreciat Adrian Negrescu în exclusivitate pentru DCBusiness.

Un petrol tot mai scump  

De unde această penurie? În primul rând din reducerea producției OPEC, care încearcă, practic, prin toate metodele, să facă petrolul din ce în ce mai scump, iar una dintre soluții este să ofere mai puțin țiței în piață, a explicat analistul financiar. Pe de altă parte, a adăugat el, ”persistă în continuare problemele din Marea Roșie, acolo unde tot ce înseamnă transport petrolier este, într-adevăr, sub semnul întrebării. Au crescut foarte mult asigurările de risc pentru petroliere, în condițiile în care rebelii Houthi continuă să atace navele comerciale”. 

Avem carburanți pe măsura taxelor

Adrian Negrescu este că părere că ”este perioada în care, în România, vom vedea scumpiri PAS CU PAS în toate domeniile de activitate, mai ales că vine Paștele, perioadă care în mod tradițional, în ghilimele desigur, generează scumpiri la nivelul întregii economii, mai ales pe zona de produse alimentare, servicii, băuturi alcoolice și băuturi răcoritoare. 

Și încă un aspect important punctat de analistul financiar: ”Creșterea accizelor din luna iulie, în condițiile în care peste 70% din prețul carburanților este dat din taxele percepute de statul român. Avem carburanți pe măsura taxelor și, în ultimă instanță, interesul statului nu este de a susține o ieftinire a resurselor energetice și mă refer aici la carburanți, la energie, la gaze, în contextul în care supraviețuiește, practic, din creșterea inflației. În februarie a fost a doua lună la rând când în România s-a înregistrat cea mai mare inflație din Uniunea Europeană și, probabil, așa se va întâmpla și în martie, ca efect al menținerii la cote foarte, foarte ridicate, a prețurile la energie, gaze și carburanți. 

De ce este nevoie ca prețurile să scadă?

”Nu este o chestiune care să țină neapărat de România. Trebuie ca OPEC să reia producția și să ofere, practic, mai mulți carburanți în piață. Este puțin probabil ca prețurile să scadă în măsura în care Statele Unite nu vor găsi soluții pentru a detensiona, practic, criza de pe piața petrolului. SUA ar putea salva din nou situația, cum au făcut acum trei ani de zile, când au inundat piața cu petrol din propria rezervă. Nu mă aștept la acest lucru, în condițiile în care și în Statele Unite se caută soluții pentru a menține prețurile carburanților la un nivel cât de cât acceptabil, ținând cont de faptul că și la ei urmează alegeri. 

Prin urmare, prețurile vor continua să crească PAS CU PAS la carburanți și nu este exclus ca în toamna acestui an să ne întoarcem la prețuri mult mai ridicate decât în prezent, mai ales la motorina premium. De altfel, statele încearcă să-și salveze bugetele în această perioadă prin menținerea inflației la un nivel cât de cât ridicat, pentru a putea să acorde beneficii electorale. Și nu pot face asta decât atrăgând tot mai mulți bani la buget. Și nu suntem singuri în această situație. Peste tot în lume unde se organizează alegeri se acordă tot felul de beneficii, obținute, bineînțeles, din inflație, nu din altceva”, a punctat Adrian Negrescu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447405.00RON
1 ETH = 15709.87RON
1 LTC = 477.70RON
1 XRP = 10.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16831.660.61%
BET-BK3149.730.65%
BET-EF913.710.56%
BET-FI61473.650.11%
BET-NG1212.820.43%
BET-TR37116.650.61%
BET-TRN36077.330.61%
BET-XT1453.190.53%
BET-XT-TR3150.130.53%
BET-XT-TRN3068.420.53%
BETAeRO874.560.12%
BETPlus2488.250.59%
RTL37472.220.58%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel