Aflat la jumătatea distanței dintre Norvegia continentală și Polul Nord, arhipelagul Svalbard se află într-o regiune a cărei valoare geopolitică și economică crește pe măsură ce tensiunile dintre Rusia și Occident escaladează, iar banchizele se topesc. 

Pentru circa 300 de milioane de euro se pate achiziționa zona Søre Fagerfjord din sud-vestul arhipelagului: 60 km2 de șes și munte, departe de orice urmă de civilizație, lipsită de infrastructură, dar decorată cu un ghețar și 5 km de țărm. „Este ultimul teren privat din Svalbard și, din câte știm, ultimul teren privat din lume situat în nordul îndepărtat”, se laudă avocatul proprietarului, Per Kyllingstad. „Chinezii sunt potențiali cumpărători, deoarece și-au manifestat de mult interesul lor real pentru Arctica și Svalbard”, spune el.

De la Cartea albă pe care a consacrat-o regiunii în 2018, semn al importanței acordată, China s-a definit ca stat aflat „în apropierea Arcticului” și intenționează să joace un rol tot mai mare în acea zonă.  Un tratat din 1920 recunoaște suveranitatea norvegiană asupra acestui teritoriu, dar oferă și cetățenilor părților contractante - inclusiv Chinei - dreptul de a exploata resursele naturale „pe picior de egalitate perfectă”. De exemplu, din acest motiv Rusia are mai multe drepturi de trecere, unde compania sa de stat Trust Arktikugol a exploatat și încă exploatează straturile de cărbune.

Dar vremurile s-au schimbat. Norvegia nu mai vrea ca Søre Fagerfjord să ajungă pe mâinile unei țări străine. A fortiori China, considerată de serviciile de informații norvegiene drept principala amenințare străină împotriva regatului după Rusia.

„Al treilea război mondial”

Procurorul de stat i-a anunțat așadar pe proprietari - o companie controlată, potrivit presei locale, de un rus cu cetățenie norvegiană - să anuleze procesul de transfer. „Terenul nu poate fi vândut fără acordul autorităților norvegiene”, spune ministrul Comerțului și Industriei, Cecilie Myrseth. „De asemenea, nu putem începe negocieri”, adaugă ea. Un argument bazat pe clauzele unui vechi împrumut acordat de stat în 1919. Per Kyllingstad asigură că există un termen de prescripție.

Statul norvegian deține 99,5% din Svalbard și a clasificat cea mai mare parte a teritoriului, inclusiv zona Søre Fagerfjord, drept zone protejate în care sunt interzise construcții și deplasările motorizate. Dar vânzătorii văd altfel lucrurile și invocă tratatul din 1920. „Toate părțile trebuie să aibă aceleași drepturi”, subliniază Per Kyllingstad, argumentând că Norvegia a construit locuințe, un aeroport și instalații portuare în Longyearbyen, capitala arhipelagului. „Imaginați-vă dacă Norvegia ar adopta acum reglementări care limitează activitățile privind drepturile de trecere ale Rusiei”, a spus el, „ar fi al treilea război mondial”.

Pentru Andreas Østhagen de la Institutul de Cercetare Fridtjof Nansen, terenul Søre Fagerfjord are o valoare economică „minimă” și posibilul său transfer nu reprezintă „o amenințare uriașă” pentru Norvegia. Dar, spune el, „deținerea de terenuri în Svalbard ar putea avea valoare strategică în 50 sau 100 de ani”. 

În 2016, guvernul a plătit 33,5 milioane de euro pentru a cumpăra, lângă Longyearbyen, penultima bucată de teren încă privată din Svalbard care, se spunea deja, atrăgea interesul investitorilor chinezi. În 2018-2019, statul a negociat deja și achiziția Søre Fagerfjord, dar negocierile s-au împiedicat de preț. Potrivit ministrului Cecilie Myrseth, ușa ei rămâne deschisă atâta timp cât condițiile sunt „realiste”.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.