Se propune introducerea salariului minim diferenţiat, în funcţie de sector

DCBusiness Team |
Data publicării:

Salariul minim ar trebui să fie diferenţiat, în funcţie de sector, pentru că una este competitivitatea în IT şi alta este în turism sau agricultură, este de părere preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Florin Jianu.

"Ar trebui să începem să discutăm de salarii minime diferenţiate, pentru că una este competitivitatea sectorului IT, de exemplu, şi alta este a turismului sau a agriculturii. Să schimbi regulile în timpul jocului pentru noi este foarte, foarte dificil", a susţinut acesta, la Palatul Victoria, din Consiliul Tripartit.

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată va fi majorat cu 10% de la 1 octombrie, la 3.300 de lei, conform unui proiect de Hotărâre postat pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS).

"Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.300 lei lunar începând cu data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri de Guvern, ceea ce reprezintă o creştere de 10%, faţă de luna septembrie 2023. În luna septembrie din anul 2023 tariful orar este de 18,145 lei/oră pentru un program complet de lucru 165,333 ore pe lună, iar din luna octombrie 2023 tariful orar va fi de 19,96 lei/oră pentru un program complet de lucru de 165,333 ore/lună", se precizează în nota de fundamentare a proiectului.

În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată un număr de circa 1,5 milioane de salariaţi, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 28% din numărul total de salariaţi activi. De majorarea salariului de bază minim de 3.300 de lei vor beneficia un număr de 1.867.588 salariaţi.

De asemenea, în domeniul construcţii, salariul minim brut va fi de 4.500 de lei, a anunţat miercuri, pe Facebook, Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii. El a explicat că salariul minim în construcţii, având regim diferit de taxare, ceea ce reprezintă o modificare a Codului Fiscal, care a fost făcută prin OUG 168/2002, se va stabili prin proiectul de lege pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 457121.25RON
1 ETH = 15856.01RON
1 LTC = 508.00RON
1 XRP = 11.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel