Se plimbă prin galaxie! Dar nu se știe de unde a venit

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
A fost descoperită întâmplător
A fost descoperită întâmplător

O cometă venită de nu se știe unde a fost reperată în sistemul nostru solar. Este al doilea astfel de corp spațial, după Oumuamua, un obiect straniu sub formă de țigaretă, descoperit în 2017 și despre care circulă o grămadă de speculații.

Totul a început la 30 august, când Ghennadi Borisov, un astronom amator, a identificat bolidul spațial. Alertați, astronomii s-au grăbit să afle mai multe despre misterioasa cometă. Analiza datelor primite arată că orbita ei nu poate proveni din interiorul sistemului nostru solar. Ceea ce înseamnă că vine din alt sistem solar. Dar care? Rămâne un mister.

”Ne-am organizat rapid, antrenând în eforturile noastre două stații importante, William Herschel Telescope (WHT) și observatorul Gemini”, a detaliat Piotr Guzik, de la Universitatea Jegiellonian din Cracovia, Polonia. În timp ce Oumuamua a fost catalogat ba asteroid, ba sondă extraterestră, ba cometă, natura noului bolid venit de nu se știe unde nu lasă loc de teorii fanteziste: astronomii au putut observa coada obiectului, element specific cometelor.

Citește și Șeful NASA avertizează: Pregătiți-vă pentru impactul cu asteroizii!

În privința compoziției sale, oamenii de știință au stabilit că este alcătuit, în special, din praf, că are o culoare roșiatică și un nucleu solid cu o rază de circa un kilometri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453750.68RON
1 ETH = 13328.58RON
1 LTC = 606.98RON
1 XRP = 12.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel