Se modifică legislația: O procedură mai simplă de atribuire a anumitor terenuri

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Terenuri / Foto: Freepik
Terenuri / Foto: Freepik

Este un proiect de lege depus, în acest sens, spre dezbatere în Parlament. 

Mai mulți parlamentari propun modificarea Legii fondului funciar pentru a clarifica reglementările și a facilita trecerea în proprietate a terenurilor aferente caselor construite înainte de 1 ianuarie 1990. 

În prezent, procesul este greoi din cauza unor prevederi neclare, ceea ce îngreunează emiterea titlurilor de proprietate.

Dacă proiectul de lege va fi adoptat, proprietarii caselor și anexelor gospodărești edificate înainte de această dată vor putea solicita atribuirea terenurilor direct la primărie. Aceasta va verifica situația juridică și va propune emiterea titlului de proprietate prin ordinul prefectului.

În prezent, astfel de cereri sunt soluționate de comisiile județene, iar procesul este complicat, mai ales pentru terenurile din intravilan, unde mai mulți solicitanți pot revendica aceeași suprafață. Legea impune ca solicitanții să fie proprietarii construcțiilor, să figureze în registrele cadastrale și fiscale și să nu existe alte cereri de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acelui teren.

Inițiatorii proiectului susțin că actuala legislație este incompletă și generează confuzii, îngreunând procesul de atribuire a terenurilor. Modificările propuse ar simplifica procedura, în beneficiul atât al autorităților, cât și al cetățenilor care au depus cereri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9774
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3881
Diferența 0.0198
Zi precendentă 4.3683
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3881 RON
GBP flag1 GBP = 5.8120 RON
CHF flag1 CHF = 5.3816 RON
AUD flag1 AUD = 2.7866 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1662 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4149 RON
SEK flag1 SEK = 0.4504 RON
XAU flag1 XAU = 454.7122 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369465.21RON
1 ETH = 7066.51RON
1 LTC = 330.91RON
1 XRP = 9.29RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17104.810.28%
BET-BK3182.520.17%
BET-EF932.940.32%
BET-FI60019.67-0.55%
BET-NG1237.120.00%
BET-TR37718.980.28%
BET-TRN36662.720.28%
BET-XT1465.960.15%
BET-XT-TR3177.820.15%
BET-XT-TRN3095.460.15%
BETAeRO837.421.13%
BETPlus2523.830.28%
RTL38185.790.26%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel