Senatorii PSD şi PNL au depus un amendament la Ordonanţa 16/2022, care are în vedere o actualizare a grilei privind impozitul pe proprietate, a declarat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"Ordonanţa 16, după cum ştiţi, este în dezbatere parlamentară, este la Senat. Înţeleg că s-au depus o serie de amendamente. Pe partea de proprietate, senatorii PSD şi PNL au depus un amendament. În analiza acestui amendament am văzut că sunt şi poziţiile Asociaţiei Oraşelor şi Municipiilor, Asociaţiei Consiliilor Judeţene, care sunt de acord cu această abordare. Drept pentru care Parlamentul va trece la dezbatere şi la avizarea acestui amendament, care, de fapt, din ce am văzut, reprezintă sau are în vedere o actualizare a grilei de raportare a stabilirii impozitului pe proprietate", a explicat Câciu.
Întrebat cu cât ar putea creşte impozitele, ministrul a răspuns că nu e neapărat necesar să fie majorate, deoarece în grila aprobată în 2015 autorităţile au o marjă de stabilire a impozitelor.
"Nu e neapărat necesar să crească impozitele. După cum ştiţi, faţă de această grilă, care a fost stabilită în anul 2015, autorităţile locale au o marjă de stabilire cuprinsă între 0,8% şi 0,2%, dacă nu mă înşel, sau 2%. Deci, practic, pe de o parte, pot acţiona în cadrul acestei marje, pot creşte impozitele. Până la urmă este vorba de veniturile autorităţilor locale şi atunci când ne întrebăm de ce, de fiecare dată, statul român, din bugetul de stat, din taxele tuturor, trebuie să suplinească lipsa de venituri la nivel autorităţilor locale, cred că un răspuns este şi în zona aceasta a colectării veniturilor locale. Nu în ultimul rând, trebuie să ţineţi cont de faptul că populaţia cu venituri mici este protejată din perspectiva impozitelor pe proprietate. Există o serie de credite fiscale care sunt prevăzute în Codul fiscal. Deci, impactul unei creşteri de impozite, eventuale creşteri impozite nu va fi pe persoanele care au venituri mici. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de de faptul că este totuşi o chestiune de inechitate ca impozitele să fie la fel în UAT-uri diferite şi ca nivel de trai şi ca nivel de dezvoltare, dacă vreţi, economică", a spus Adrian Câciu.
Citeşte şi: BNR a majorat rata de politică monetară la 6,25% pe an
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât miercuri majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,25% pe an, de la 5,50% pe an anterior, începând cu data de 6 octombrie 2022, informează banca centrală.
De asemenea, BNR a majorat rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,25% pe an, de la 6,50% pe an, şi a crescut rata dobânzii la facilitatea de depozit la 5,25%, de la 4,50% pe an.
Totodată, în şedinţa de miercuri, reprezentanţii CA al BNR au decis păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
La începutul acestui an dobânda cheie se situa la nivelul de 2% pe an.
Rata anuală a inflației a ajuns la 15,32 la sută în august, marginal peste nivelul prognozat, după ce în luna iulie a scăzut la 14,96 la sută, de la 15,05 la sută în iunie. Creșterea a fost antrenată aproape în totalitate de continuarea scumpirii alimentelor, inclusiv a categoriei LFO, contrabalansată totuși în mare parte de scăderea prețului combustibililor (pe fondul compensării prețului carburanților și al descreșterii cotației petrolului), precum și de efectele de bază asociate evoluției prețurilor la energie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.