Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6 organizează concurs de recrutare pentru ocuparea umătoarelor funcții publice de execuție vacante:
- consilier juridic, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Asistență Juridică 1 - 1 post;
- polițist local, clasa I, grad profesional debutant la Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal - 1 post;
- polițist local, clasa I, grad profesional superior la Serviciul Disciplină în Construcții și Afișaj Stradal - 1 post;
- consilier juridic, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Asistență Juridică 2 - 1 post;
- polițist local, clasa I, grad profesional debutant la Serviciul Ordine Publică - 2 posturi.
Desfăşurarea concursului:
Proba scrisă: 18.07.2022, ora 10:00;
Interviul: data şi ora se afişează odată cu rezultatele la proba scrisă.
Citeşte şi: În aprilie, salariul mediu net a crescut cu 30 de lei, la 3.967 de lei - statistică
În luna aprilie 2022, câştigul salarial mediu brut a fost 6.443 lei, cu 42 lei (+0,7%) mai mare decât în luna martie 2022, iar câştigul salarial mediu net a fost 3.967 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 30 lei (+0,8%), anunță INS.
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (9746 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2120 lei).
Comparativ cu luna aprilie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11,4%.
Comparativ cu martie 2022, în luna aprilie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanțe deosebite ori pentru sărbătorile de Paște), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitulnet şi din al te fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat reluării activităţii anumitor agenţi economici, realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte), potrivit Mediafax.
Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 30,2% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 20,8% ȋn producţia şi furnizarea de energie
electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat; între 8,0% și 12,0% ȋn intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), transporturi pe apă, activităţi de servicii anexe extracţiei, transporturi aeriene, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, industria metalurgică; între 3,0% și 7,5% ȋn alte activităţi extractive, telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a
remorcilor şi semiremorcilor, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, tranzacţii imobiliare, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), transporturi terestre şi transporturi prin conducte, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), alte activităţi de servicii.
Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna martie 2022 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 32,3% ȋn fabricarea produselor din tutun, cu 18,8% ȋn activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de
pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 11,0% ȋn fabricarea băuturilor; între 3,0% și 9,5% ȋn activităţi de editare, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, extracţia minereurilor metalifere, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.
În sectorul bugetar s-au înregistrat ușoare creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (+0,7%), respectiv ȋn sănătate şi asistență socială (+0,1%). Ȋn învăţământ, câștigul salarial mediu net a scăzut comparativ cu luna precedentă (-1,7%), ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.