Se deschide magazinului Casei de Comerţ Agroalimentar "Unirea" din Bucureşti

Matei Ion |
Data publicării:
Producţia totală de leguminoase (mazăre, fasole, lupin, năut şi linte) a Uniunii Europene a fost de 4,11 milioane tone
Producţia totală de leguminoase (mazăre, fasole, lupin, năut şi linte) a Uniunii Europene a fost de 4,11 milioane tone

Ministrul interimar al Agriculturii, Petre Daea, va participa luni la inaugurarea magazinului Casei de Comerţ Agroalimentar "Unirea" din Bucureşti, acesta fiind cel de-al doilea din lanţul de 60 de magazine propuse a fi deschise în acest sistem.

"Magazinul din Bucureşti, situat foarte aproape de Piaţa Universităţii, pe strada Biserica Enei, va avea toată gama de produse româneşti atestate tradiţional, de la vin până la sarmale. După deschiderea acestui magazin, vor urma altele în Slatina, Craiova, Piteşti, Alexandria, Timişoara, iar până la finele anului vor fi astfel de magazine cu produse tradiţionale provenite de la micii producători în fiecare reşedinţă de judeţ", a declarat, luni, pentru AGERPRES, Petre Daea.

El a precizat că primul magazin deschis prin intermediul Casei de Comerţ Agroalimentar "Unirea" - "Brânzăria" de la Sibiu - "merge extraordinar de bine", la numai o săptămână de la inaugurare.

"Acum producătorii vând într-o zi de şase ori mai mult decât vindeau într-o zi de duminică în piaţă", a precizat Daea.

Pact pentru agricultură, cerut de Eugen Teodorovici

Casa de Comerţ Agroalimentar "Unirea" şi-a propus să înfiinţeze la nivel naţional o reţea de 60 de magazine cu produse tradiţionale provenite de la micii producători români. Adrian Izvoranu, preşedintele Casei, declara la finele lunii iulie că produsele care se vor regăsi în aceste magazine vor fi atât produse proaspete, cât şi conservate.

"Este nevoie de aceste magazine pentru a face legătura între brazdă şi farfurie. Ce recoltează producătorul acela mic, cu 2.000 de metri pătraţi în curte, diseară să fie deja pe tarabe. Aceea este marfa bună, proaspătă, gustoasă şi românească, care valorifică munca micilor producători", afirma, atunci, Izvoranu.

Casa de Comerţ pune la dispoziţia micilor producători centre de colectare a produselor, inclusiv unele mobile, dar şi o reţea de distribuţie. Izvoranu preciza că adaosul practicat de Casa de Comerţ va fi de maximum 30% peste preţul de achiziţie de producători. În aceste condiţii, agricultorii vor primi "un preţ corect" pentru munca depusă, iar consumatorii "un preţ convenabil", preciza şeful Casa de comerţ Agroalimentar "Unirea".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 389680.01RON
1 ETH = 8663.22RON
1 LTC = 382.89RON
1 XRP = 9.67RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel