Schimbări la conducerea Blue Air. Cine este noul director general

Simona Haiduc |
Data publicării:
Prima aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX care a intrat în flota Blue Air
Prima aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX care a intrat în flota Blue Air

Oana Petrescu a fost numită în funcţia de director general al operatorului aerian Blue Air, atribuții îndeplinite până în septembrie anul trecut de Marius Puiu, devenit, între timp, CEO interimar în cadrul companiei. 

Oana Petrescu s-a alăturat echipei Blue Air în ianuarie 2018, ca Chief Financial Officer (CFO) interimar şi turnaround manager, iar anterior a fost partener de audit, risc advisory şi consultanţă la Arthur Andersen, Ernst&Young, respectiv Deloitte, precum şi vicepreşedinte executiv la Banca Comercială Română (BCR), după privatizare.

'Blue Air are foarte multe oportunităţi, iar pentru a creşte performanţele noastre comerciale şi operaţionale vom adopta un model de business adaptat pieţei actuale, respectiv Low Cost - Low Complexity. Am încredere în echipa de profesionişti a Blue Air şi sunt sigură că împreună vom îmbunătăţi semnificativ atât comunicarea cu pasagerii noştri, cât şi experienţa acestora pe aeroport şi în zbor', declară Oana Petrescu, într-un comunicat.

Citește și Blue Air și Tarom au un acord bilateral

În urma procesului de organizare a echipei de conducere a Blue Air, aceasta este formată, în prezent, din: Carsten Schaeffer (Chief Commercial Officer), Dana Popescu (Chief Financial Officer), Cristian Buciu (Chief Operations Officer) şi Aurelian Bobei (Chief Technical Officer). Blue Air operează zboruri începând din decembrie 2004, iar în cei 14 ani de activitate, compania a transportat peste 26 de milioane de pasageri, dintre care aproape 6 milioane, în anul 2018.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453966.92RON
1 ETH = 15613.81RON
1 LTC = 498.15RON
1 XRP = 11.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel