Schimbare radicală în Veneția. Imagini uluitoare VIDEO

Matei Ion |
Data publicării:

Italia, cea mai afectată ţară din Europa de pandemia de coronavirus, depășise luni pragul de 2.000 de morţi, în 24 de ore fiind înregistrate 349 de decese, conform unui bilanţ publicat de Agenţia de Protecţie Civilă.

Astfel, bilanţul a ajuns la 2.158 de decese, o creştere de 19,3%. Dintre aceste decese, 1.420 au fost înregistrate numai la Milano şi împrejurimi, în regiunea Lombardia.

În aceste condiții cât și lipsa turiștilor a adus și un lucru bun pentru mediu iar în Veneția acest lucru este cel mai evident.

După ce turiștii au dispărut complet iar pe canale nu mai circulă ambarcațiunile cu motoare, orașul se limpezește iar aerul a redevenit curat.

Natura începe ușor să se vindece și să își reia cursul normal. Apele canalelor au devenit cristaline iar peștii se văd cum înoate alene.

Păsările fac și ele curat, pescărușii mâncând tot ce găsesc pe străzi, până și șobolanii morți.

Epidemia a oprit activitatea industriilor iar poluarea a scăzut drastic peste tot în lume. Și în București aerul a devenit aproape la fel de curat ca și la munte.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411072.01RON
1 ETH = 7824.28RON
1 LTC = 374.33RON
1 XRP = 9.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17410.110.20%
BET-BK3250.210.11%
BET-EF948.190.23%
BET-FI60584.42-0.02%
BET-NG1258.540.36%
BET-TR38392.200.20%
BET-TRN37317.100.20%
BET-XT1490.320.17%
BET-XT-TR3230.610.17%
BET-XT-TRN3146.880.17%
BETAeRO847.660.64%
BETPlus2566.420.18%
RTL38869.320.23%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel