Schimbare de program: Câte ore vor petrece elevii în clase

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
În această perioadă mulți părinți și copii sunt disperați în ceea ce privește situația școalară din ultima vreme.
În această perioadă mulți părinți și copii sunt disperați în ceea ce privește situația școalară din ultima vreme.

Aflat în dezbatere la Senat, un proiect de act normativ, care a primit raport de admitere din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, după ce a fost retrimis în Parlament de șeful statului pentru reexaminare, propune reducerea numărului orelor de curs pentru elevi.

Potrivit noului text, începând cu anul școlar 2020-2021, numărul de ore petrecute săptămânal la școală de elevii din învățământul primar va fi limitat la 20 și la 25 pentru cei ce învață în ciclul gimnazial. În același timp, liceenii vor sta la școală cel mult 30 de ore pe săptămână.

Aceste limite se referă, potrivit propunerii legislative, la orele “alocate atât pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de cadrul didactic, a conținuturilor predate”.

În prezent, numărul maxim de ore pe care le pot petrece elevii din România este stabilit, în funcție de nivelul de învățământ, de o serie de planuri-cadru de învățământ. De exemplu, planul-cadru pentru învățământul primar folosit în prezent stabilește că elevii din acest ciclu de învățământ pot petrece la școală cel mult 22 de ore pe săptămână.

Citește și Anul școlar 2019-2020. Drepturi și obligații pentru părinți și copii

Pe lângă reducerea timpului pe care îl vor petrece elevii la școală, propunerea legislativă mai stipulează și că în școli și “în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise comportamentele care constau în violență psihologică - bullying”. Totodată, documentul stabilește că, pentru a putea identifica și interveni în astfel de cazuri, educatorii și profesorii vor trebui să participe la cursuri de perfecționare privind problemele legate de violența psihologică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0008
Zi precendentă 4.9759
USD
Azi 4.7456
Diferența -0.0286
Zi precendentă 4.7742
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7456 RON
GBP flag1 GBP = 5.9683 RON
CHF flag1 CHF = 5.3349 RON
AUD flag1 AUD = 3.0901 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3995 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4295 RON
SEK flag1 SEK = 0.4320 RON
XAU flag1 XAU = 407.8725 RON
Monede Crypto
1 BTC = 447079.23RON
1 ETH = 16359.98RON
1 LTC = 447.04RON
1 XRP = 6.83RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.81%
6 luni: 5.87%
12 luni: 5.92%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16982.34-0.89%
BET-BK3124.99-1.67%
BET-EF917.82-0.63%
BET-FI59910.56-1.17%
BET-NG1208.60-0.38%
BET-TR37450.97-0.89%
BET-TRN36402.16-0.89%
BET-XT1457.41-0.99%
BET-XT-TR3159.46-0.99%
BET-XT-TRN3077.50-0.99%
BETAeRO904.85-0.66%
BETPlus2512.74-0.91%
RTL37736.81-0.83%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel