Schemă de minimis pentru cei care investesc în reciclare

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul Mediului a precizat că, în acest an, se va pune un accent deosebit pe industria de reciclare din România.

"În jurul datei de 15 iunie, o să lansăm prima schemă de ajutor de stat pe care Ministerul Mediului, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, o să o lanseze pentru toţi agenţii economici care doresc să-şi dezvolte investiţie în domeniul reciclării sau care doresc să-şi remodernizeze instalaţiile tehnologice prin accesarea Fondului pentru Mediu", a spus ministrul.

Potrivit Graţielei Gavrilescu, suma maximă ce poate fi accesată de un operator economic va fi de 5 milioane de lei.

"Anul 2019 este anul în care industria de reciclare din România trebuie să fie pe viteza a şaptea, astfel încât tot ceea ce producem să reciclăm, fie că este vorba despre deşeuri din ambalaje, fie că este vorba despre deşeuri municipale, fie că este vorba despre alte tipuri de deşeuri", a afirmat Gavrilescu.

Ministrul a adăugat că se încearcă introducerea în sistemul de garanţie-returnare şi a peturilor din plastic, aşa cum, în baza OUG 74/2018, s-a început cu sticla reutilizată, pentru o mai bună gestionare a deşeurilor rezultate din ambalaje.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 460029.13RON
1 ETH = 15866.10RON
1 LTC = 510.80RON
1 XRP = 11.38RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel