Scandal uriaș în Franța după blocarea numerelor de urgență

Matei Ion |
Data publicării:
Virusolog CHINEZ, despre COVID-19. A spus UNDE a fost CREAT
Virusolog CHINEZ, despre COVID-19. A spus UNDE a fost CREAT

În Franţa au fost declanşate anchete după mai multe decese, produse în timpul penei numerelor de urgenţă care a afectat întreagă ţară miercuri, relatează AFP.

O anchetă pentru "cercetarea cauzelor morţii" a fost deschisă vineri după decesul unui copil de doi ani în vestul Franţei în timpul acestei uriaşe pene de funcţionare a numerelor de urgenţă.

"Am deschis o anchetă pentru cercetarea cauzelor morţii", a declarat pentru AFP procuroarea republicii din oraşul La Roche-sur-Yon Emmanuelle Lepissier, precizând că va fi efectuată rapid o autopsie a copilului.

Autorităţile locale au anunţat joi că un copil de 28 de luni a murit în cursul dimineţii la domiciliul familiei. "Se pare că există o îndoială în privinţa consecinţelor pe care această disfuncţionalitate ar fi putut-o avea în perioada apelului (...) Această îndoială legitimă este cea care ne determină să facem o anchetă administrativă", a declarat joi seară prefectul din Vendée, Benoît Brocard.

Potrivit responsabilului autorităţilor sanitare locale Jean-Jacques Coiplet, un prim apel a fost primit de serviciile de urgenţă la ora 08:21. Mama ar fi încercat anterior "timp de o oră să telefoneze, fără succes, la 18 şi apoi la 15" (numere de urgenţă).

În departamentul Morbihan, un bărbat de 63 de ani a murit miercuri seară la spitalul din Vannes şi procurorul republicii Francois Touron a spus joi că Parchetul va deschide o anchetă "de cercetare a cauzelor morţii".

ȘOC în FRANȚA. Cadavre donate pentru cercetare medicală, folosite la teste auto

De asemenea, pe insula franceză La Réunion, în Oceanul Indian, un bărbat a decedat miercuri seară după tentative lipsite de succes ale soţiei sale de a suna la numărul de urgenţă 15.

"Soţia defunctului nu a reuşit să ia legătură cu centrul 15 după ce a încercat acest lucru timp de 20 de minute", a precizat joi seară prefectura într-un comunicat.

Aceasta a cerut apoi ajutorul unei prietene, care a reuşit în cele din urmă să contacteze centrul 15 şi "a furnizat adresa victimei semnalând că acesta avea dificultăţi de respiraţie. O ambulanţă a fost imediat trimisă de SAMU" (serviciul de ajutor medical de urgenţă), se menţionează în comunicat.

Şi în estul Franţei au fost declanşate anchete administrative şi judiciare după decesul unui bărbat de 77 de ani în timpul acestei pene.

"Este foarte probabil ca decesul unei persoane în vârstă de 77 de ani să fi survenit în Haute-Saone în contextul penei naţionale a numerelor de urgenţă", au precizat autorităţile locale, fără a furniza mai multe amănunte privind circumstanţele decesului.

De miercuri după-amiază şi până la miezul nopţii, o pană a unui echipament router al operatorului Orange a împiedicat masiv efectuarea apelurilor către numerele de urgenţă în întreaga Franţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 452142.13RON
1 ETH = 15438.89RON
1 LTC = 477.93RON
1 XRP = 11.91RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel