Scăderea prețului la alimente ar putea fi valabilă de azi

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în februarie
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a scăzut în februarie

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că speră ca Guvernul să adopte reducerea TVA de la 9 la 5% pentru produsele bio şi cele tradiţionale. OUG ar putea fi decisă astăzi.

Ministerul Finanţelor Publice a pus, miercurea trecută, în dezbatere pe site-ul instituţiei, ordonanţa de urgenţă care prevede scăderea TVA la alimente şi care reglementează plata contribuţiilor de sănătate.

Potrivit proiectului iniţiat de MFP, o primă măsură priveşte eliminarea inechităţilor rezultate din aplicarea prevederilor legale în urma cărora persoanele fizice sunt obligate la plata unei contribuţii de asigurări sociale de sănătate calculată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, cu toate că veniturile realizate se situează sub acest nivel.

O a doua măsură priveşte modificarea termenului de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi a termenului de plată anticipată a acestei contribuţii, având în vedere volumul semnificativ de decizii de impunere pentru stabilirea contribuţiei aferente perioadei 2014 – 2017, care nu au fost comunicate contribuabililor până la data de 15 martie 2019, cu consecinţa punerii contribuabililor în imposibilitatea de a beneficia de acordarea bonificaţiei, independent de voinţa acestora, în condiţiile în care OUG nr. 89/2018 condiţionează acordarea bonificaţiei de plata contribuţiei până la 31 martie 2019.

Pentru plata cu anticipaţie a acestor sume, proiectul prevede acordarea unei bonificaţii de 10%, dacă sunt plătite integral în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă.

Citește și:Premierul nu agreează restructurarea Guvernului: Nu vreau Dăncilă 2

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9774 RON
USD flag1 USD = 4.3833 RON
GBP flag1 GBP = 5.8304 RON
CHF flag1 CHF = 5.2813 RON
AUD flag1 AUD = 2.7957 RON
DKK flag1 DKK = 0.6668 RON
CAD flag1 CAD = 3.1559 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4191 RON
SEK flag1 SEK = 0.4526 RON
XAU flag1 XAU = 464.4611 RON
Monede Crypto
1 BTC = 411061.18RON
1 ETH = 7808.32RON
1 LTC = 373.33RON
1 XRP = 9.63RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17410.110.20%
BET-BK3250.210.11%
BET-EF948.190.23%
BET-FI60584.42-0.02%
BET-NG1258.540.36%
BET-TR38392.200.20%
BET-TRN37317.100.20%
BET-XT1490.320.17%
BET-XT-TR3230.610.17%
BET-XT-TRN3146.880.17%
BETAeRO847.660.64%
BETPlus2566.420.18%
RTL38869.320.23%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel