Şase din zece antreprenori români nu resimt creşterea economică anunţată de Guvern

Antonia Popescu |
Data publicării:
Şase din zece antreprenori români nu resimt creşterea economică anunţată de Guvern
Şase din zece antreprenori români nu resimt creşterea economică anunţată de Guvern

Aproape două treimi dintre antreprenorii români (62%) nu resimt creşterea economică de 13% anunţată de Guvern, situaţie amplificată şi de majorarea costurilor cu furnizorii, arată rezultatele unei analize întocmită de unul dintre cei mai importanţi producători de software pentru companii.

Astfel, datele Ciel România evidenţiază faptul că mai mult de 82% dintre companii consideră că informaţiile precise, precum datele şi cifrele, ajută în luarea unor decizii mai bune în contextul actual.

Conform cercetării de specialitate, aproape toţi antreprenorii susţin că au crescut costurile cu furnizorii, iar mulţi dintre aceştia cred că instabilitatea şi lipsa de predictibilitate vor persista în mediul de business din România, în contextul politic actual.

Aproximativ 62% dintre antreprenorii români afirmă că nu resimt creşterea economică anunţată de Guvernul României, "deoarece preţurile la utilităţi, precum şi cele din magazine s-au mărit semnificativ în această perioadă", relevă studiul Ciel România.

În acelaşi timp, peste un sfert (26%) dintre companii nu observă nicio schimbare reală faţă de anul 2020, în ciuda cifrelor optimiste anunţate oficial, iar lipsa predictibilităţii cauzată de mediul politic creează nesiguranţă în mediul de business.

Preşedintele BCE: După pandemie, angajaţii vor lucra şi de acasă

De asemenea, peste 71,4% dintre antreprenori recunosc că, în 2021, gradul de predictibilitate în mediul de afaceri local a scăzut în comparaţie cu anul precedent, şi doar 7,5% dintre respondenţi consideră că a crescut.

Respondenţii sunt de părere că avansul economic anunţat de Guvern nu este susţinut de realitatea din piaţă, "mai ales când, pentru 91,8% dintre antreprenori, costurile cu furnizorii au crescut în această perioadă". În plus, doar 9,5% dintre companii au înregistrat creşteri ale cifrelor de afaceri.

Potrivit sursei citate, antreprenorii români au decis să acorde o mai mare importanţă digitalizării, iar 45% dintre cei chestionaţi au făcut investiţii în digitalizare în timpul pandemiei, în timp ce 37% planifică noi investiţii în următoarele luni. Sumele alocate pentru acest segment au fost sub 1.000 de euro în 61,2% dintre cazuri, între 1.000 şi 3.000 de euro pentru 27,2% dintre companii, respectiv de peste 3.000 de euro pentru 11,6% dintre acestea. Cele mai cumpărate produse software de antreprenori sunt cele pentru firme medii - softuri de gestiune, e-commerce, producţie şi de contabilitate, dar şi cele pentru firme mari - sisteme ERP, în multe cazuri customizate după nevoile specifice ale companiilor.

Dintre participanţii la studiul Ciel România, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerţ, 15% în construcţii, 12% în IT, iar restul au afaceri şi în industria producătoare de materiale, alimente sau confecţii. De asemenea, aproximativ 14% au o cifră de afaceri cuprinsă între 1 şi 5 milioane de euro, 2,7% trec de acest prag, în timp ce 83% dintre antreprenorii respondenţi au afaceri de sub un milion de euro.

Fondat în anul 1991 Ciel România, dezvoltatorul primului ERP (Enterprise Resource Planning - Planificarea Resurselor Întreprinderii, n.r.) cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale.

Compania are, în România, peste 7.000 de clienţi, cu o medie de cinci useri/companie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 471179.07RON
1 ETH = 16664.97RON
1 LTC = 489.79RON
1 XRP = 7.42RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel