Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 2,48 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,22%, în această săptămână, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 8,49%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB, capitalizarea bursieră a coborât la 200,233 miliarde de lei în perioada 6 - 10 iunie 2022, de la 202,718 miliarde de lei în săptămâna 30 mai 2022 - 3 iunie 2022.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost marţi, 7 iunie, când s-a înregistrat un rulaj de 32,967 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, luni, 6 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 13,636 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 12.354,35 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 24,698 milioane de lei şi o creştere a preţului cu 0,21%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 21,697 milioane lei (0,88%), urmate de acţiunile BRD, cu tranzacţii de 17,101 milioane de lei (0,00%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile COS Târgovişte (+43,64%), Electroargeş (+16,67%) şi Electroaparataj (+14,81%).
Citește și Un vânt rece s-a abătut asupra cuprului, etalonul pieței metalelor
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile Prefab, care au înregistrat un declin de 9,29%, urmate de cele ale Uztel (-9,09%) şi ale Condmag (-6,67%).
Săptămâna anterioară (30 mai-3 iunie), Bursa Bucureşti (BVB) a câştigat 207 milioane de lei la capitalizare, respectiv 0,10%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu 28,26%, în comparaţie cu săptămâna anterioară.
Potrivit datelor publicate de BVB capitalizarea bursieră a urcat la 202,718 miliarde de lei în perioada 30 mai 2022 - 3 iunie 2022, de la 202,511 miliarde de lei în săptămâna 23 - 27 mai 2022.
Tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 136,949 milioane de lei în această săptămână, în scădere de la 190,897 milioane de lei, în săptămâna anterioară.
Cea mai bună zi de tranzacţionare la BVB a fost joi, 2 iunie, când s-a înregistrat un rulaj de 45,699 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, vineri, 3 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 27,418 milioane de lei.
Indicele principal al Bursei de Valori Bucureşti - BET - a închis săptămâna la 12.263,31 puncte.
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 26,203 milioane de lei şi o scădere a preţului cu 4,01%.
În topul tranzacţiilor se mai află titlurile Fondului Proprietatea, cu schimburi de 17,229 milioane lei (-1,58%), urmate de acţiunile OMV Petrom, cu tranzacţii de 16,589 milioane de lei (0,33%).
Cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile Conted (+10,53%), Dafora (+10,14%) şi SIF Oltenia (+5,94%).
La polul opus, scăderi importante au fost consemnate de acţiunile UCM Reşiţa, care au înregistrat un declin de 36,74%, urmate de cele ale COS Târgovişte (-10,33%) şi ale Electroargeş (-9,59%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.