Sancționarea oligarhilor moldoveni, cerută imperios. Riscurile de pe Dunăre

DCBusiness Team |
Data publicării:
Maia Sandu
Maia Sandu

Oligarhii acuzați că au ajutat la destabilizarea Moldovei și la posibila răsturnare a guvernului său pro-european ar trebui să fie vizați de sancțiuni din partea Uniunii Europene, a declarat un diplomatul estonian.

Bloolmberg scrie că în timp ce această națiune de 2,6 milioane de locuitori, situată între Ucraina și România, acuză Rusia că urmărește să alimenteze violențele și să răstoarne guvernul, ministrul estonian de externe, Urmas Reinsalu, a declarat că va cere UE să "stabilească măsuri restrictive și să includă pe listă acești oligarhi care acționează într-un mod care dăunează securității Republicii Moldova", un lucru care ar trebui să se întâmple săptămâna viitoare la Bruxelles.

"Ei nu sunt sancționați de UE", în pofida unei solicitări a Republicii Moldova de anul trecut, a declarat Reinsalu săptămâna trecută, într-un interviu acordat în marja Conferinței de securitate de la Munchen. El a spus că orice astfel de măsură s-ar putea confrunta cu bariere "legale". 

Președinta moldoveană Maia Sandu, care a susținut candidatura țării de a adera la UE și a acuzat în mod constant Moscova de instabilitate, a amintit săptămâna trecută despre noile informații care detaliau un complot rusesc. Ea a declarat că Kremlinul plănuia să folosească experți militari externi pentru a declanșa proteste violente și pentru a-i dărâma guvernul. Ea a făcut apel la întărirea securității și la "vigilență maximă".  

Ministerul rus de Externe a respins afirmațiile ca fiind "neîntemeiate și nefondate". 

Sandu a remaniat guvernul în urmă cu două săptămâni, numind un consilier de securitate de top, Dorin Recean, în funcția de prim-ministru. Prezentă și la conferința de securitate de la Munchen, Sandu și-a întărit mesajul. 

"Există multiple atacuri cibernetice, alerte cu bombă, toate menite să destabilizeze Moldova și să aducă un guvern pro-rus", a declarat Sandu în cadrul unui panel. Fost oficial al Băncii Mondiale, Sandu a cerut apărare aeriană suplimentară, dar și ajutor pentru a convinge platformele de social media să oprească răspândirea dezinformării rusești. 

Aflată printre cele mai sărace din Europa, națiunea a fost supusă unei presiuni intense de la începutul invaziei rusești. Regiunea separatistă Transnistria, recunoscută la nivel internațional ca parte a teritoriului Republicii Moldova, găzduiește o unitate militară rusă și un imens depozit de muniții din epoca sovietică. Moldova a primit anul trecut statutul de țară candidată la UE. 

Ministrul moldovean de interne, Ana Revenco, a declarat că planul de lovitură de stat descoperit era doar cel mai recent dintr-o campanie de destabilizare pe care o desfășoară de un an de zile Kremlinu. Vorbind în marja conferinței de la Munchen, ea a cerut ajutorul aliaților UE pentru a consolida controalele la frontieră, apărarea și capacitățile de securitate cibernetică ale Republicii Moldova. 

"Ceea ce este diferit este că de data aceasta autoritățile vorbesc despre acest lucru", ca parte a unui efort de a contracara o avalanșă de dezinformări, inclusiv afirmații potrivit cărora Sandu încearcă să implice Moldova în război, a mai declarat Revenco. Ea a descris eforturile de a convinge membri ai forțelor de securitate să se întoarcă împotriva guvernului. 

Revenco a citat o serie de proteste antiguvernamentale organizate de oligarhul moldovean Ilan Șor, care a fost condamnat pentru fraudă în 2019 și care trăiește acum în Israel. O instanță moldovenească l-a găsit vinovat de organizarea unui furt de 1 miliard de dolari din băncile țării. 

Anul trecut, SUA l-au sancționat pe Șor și pe alți opt moldoveni, susținând că acesta a colaborat ani de zile cu autoritățile ruse pentru a submina democrația din Moldova. Șor a respins acuzațiile și a descris sancțiunile ca fiind o dovadă că Sandu se temea că va fi în curând răsturnată de demonstrațiile de stradă. 

Partidul ȘOR plănuiește un nou protest duminică, potrivit paginii sale de facebook. În postare se spune că partidul se așteaptă la "provocări".

Reinsalu, care nu a identificat niciun oligarh care ar intra sub incidența măsurilor UE, s-a referit la "unul care se află în Israel". 

Obiectivul Rusiei în Moldova ar fi de a crea un nou front în invazia sa în Ucraina, perturbând fluxurile de cereale și alte bunuri către Europa și oferind Moscovei un control efectiv asupra porturilor de pe Dunăre, a declarat Revenco. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9768
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9767
USD
Azi 4.7319
Diferența -0.0137
Zi precendentă 4.7456
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9768 RON
USD flag1 USD = 4.7319 RON
GBP flag1 GBP = 5.9563 RON
CHF flag1 CHF = 5.3448 RON
AUD flag1 AUD = 3.0728 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.3585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4260 RON
SEK flag1 SEK = 0.4318 RON
XAU flag1 XAU = 400.2435 RON
Monede Crypto
1 BTC = 437411.11RON
1 ETH = 15763.85RON
1 LTC = 429.75RON
1 XRP = 6.39RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.87%
6 luni: 5.92%
12 luni: 5.96%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16969.67-0.07%
BET-BK3137.650.41%
BET-EF914.96-0.31%
BET-FI60097.800.31%
BET-NG1203.60-0.41%
BET-TR37422.90-0.07%
BET-TRN36374.88-0.07%
BET-XT1457.380.00%
BET-XT-TR3159.370.00%
BET-XT-TRN3077.420.00%
BETAeRO906.740.21%
BETPlus2512.630.00%
RTL37701.18-0.09%

Opinii

Oameni pe stradă / Foto: Arhiva DCBusiness
Casă țărănească din secolul XIX

Programul economic al lui Călin Georgescu ar arunca România cu 200 de ani în urmă

Călin Georgescu, câștigătorul primului tur al...

Oameni traversează strada / Foto: Oana Pavelescu

Negrescu: Solicit public autorităților să iasă cu un mesaj de calmare a piețelor

Analistul economic Adrian Negrescu a vorbit la...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel