Șamanii din Peru, avertizează: În 2022, nu vom scăpa de criza economică

DCBusiness Team |
Data publicării:
Șamanii s-au rugat și pentru pace în Europa
Șamanii s-au rugat și pentru pace în Europa

Şamanii din Peru au organizat o ceremonie specială la sfârşit de an, în care s-au rugat pentru bunăstarea planetei. Rugăciuni speciale s-au îndreptat spre Ucraina, amenințată de o invazie militară a Rusiei. 

Criza sanitară şi cea economică au fost puncte speciale în ritualul preoţilor. Şi şamanii speră ca 2022 să aducă şi finalul pandemiei de coronavirus, scrie Antena 3

Şamanii peruvieni au organizat un ritual complet pentru a feri Ucraina de agresiunile Moscovei. S-au rugat pentru a aduce noroc pe planetă în noul an şi au încercat să facă şi câteva previziuni.

"Cumva, există ţări care se vor ridica şi se vor îmbunătăţi. Totuşi, alte state nu vor reuşi încă acest lucru. Noi ne rugăm totuşi cu multă credinţă pentru toate ţările surori, asta am făcut noi aici. Aşa cum este şi cazul preşedintelui american Joe Biden, care va face tot posibilul ca ţara sa să avanseze pentru că el este o persoană care are o stea norocoasă" spun șamanii.

Subiectul pandemiei va rămâne actual şi în 2022, însă în ceea ce priveşte coronavirusul, şamanii au previziuni mai îmbucurătoare. "Coronavirusul va rămâne printre noi, ca partea a familiei. Va avea forme mai uşoare, dar va rămâne cu noi şi, încet încet, va dispărea."

Citește și Profețiile ÎNFRICOȘĂTOARE ale lui Nostradamus pentru 2022

Lumea nu va fi ocolită de criza economică, sunt de părere preoţii peruvieni. Dificultăţi vor fi pe mai multe zone, dar vor exista şi oameni care vor prospera în noul an.

"Tensiunile continuă, criza economică se acutizează, pandemia va continua şi vom fi cu toţii afectaţi grav. De aceea noi ne rugăm pentru bunăstare, ca situaţia să se îmbunătăţească, ne rugăm la cele patru elemente - Mama Pământ, la aer, la foc ca noi să avem puterea să mergem înainte şi să facem faţă situaţiei dificile care urmează."

În ritualul lor, şamanii au pus alături fotografii ale liderilor lumii înconjurate de flori şi s-au rugat pentru bunăstarea acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0010
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.8284
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.8284
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.8284 RON
GBP flag1 GBP = 5.8939 RON
CHF flag1 CHF = 5.2980 RON
AUD flag1 AUD = 2.9955 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.3512 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4242 RON
SEK flag1 SEK = 0.4329 RON
XAU flag1 XAU = 419.8038 RON
Monede Crypto
1 BTC = 505699.48RON
1 ETH = 16156.70RON
1 LTC = 613.40RON
1 XRP = 15.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16927.96-0.51%
BET-BK3177.08-0.52%
BET-EF918.80-0.43%
BET-FI63133.33-0.10%
BET-NG1227.02-0.12%
BET-TR37328.97-0.51%
BET-TRN36283.70-0.51%
BET-XT1462.93-0.47%
BET-XT-TR3171.25-0.47%
BET-XT-TRN3089.00-0.47%
BETAeRO879.90-0.73%
BETPlus2500.95-0.53%
RTL37682.56-0.48%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

Foto: pexels.com
Consiliul Concurenței / Foto: DCBusiness
La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel