Salariul minim majorat cu 6%. Cine a luat această decizie

Mara Ivan |
Data publicării:
Parlamentul European a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene
Parlamentul European a adoptat miercuri bugetul Uniunii Europene

Guvernul socialist minoritar din Portugalia a prezentat miercuri o propunere destinată majorării salariului minim cu aproape 6% până la 635 euro pe lună, începând de anul viitor, dar în pofida majorării acesta va fi cel mai mic salariu din Europa Occidentală.

Luna trecută, atunci când şi-a început al doilea mandat, premierul Antonio Costa a promis că va majora salariul minim cu 25% până la 750 de euro pe lună în 2023. "Această traiectorie contribuie la revenirea veniturilor precum şi la îmbunătăţirea nivelului de coeziune socială. Majorarea a coincis cu un dinamism semnificativ al economie şi a pieţei muncii", se arată într-un document al Guvernului portughez consultat de Reuters.

Unul din cinci muncitori din Portugalia este plătit cu salariul minim, iar anul trecut aproximativ 890.000 de persoane erau considerate în mod oficial ca având un statut precar, un termen care este utilizat pentru a descrie formele non-standard de angajare, inclusiv munca în regim temporar sau contractele pe termen fix.

Socialiştii conduşi de Antonio Costa, care în ultimii patru ani au reuşit să genereze o creştere economică solidă şi reduceri semnificative de deficit bugetar, au câştigat alegerile din 6 octombrie, majorându-şi numărul de locuri din Parlamentar, dar cu toate acestea insuficient pentru a deţine majoritatea.

În documentul prezentat sindicatelor la o reuniune care a avut loc miercuri, Guvernul de la Lisabona propune un nou salariu minim de 635 de euro pe lună, începând de la 1 ianuarie 2020. În următorii ani alte majorări vor fi negociate şi analizate în fiecare an până când salariul minim va ajunge la ţinta de 750 de euro pe lună în 2023.

Citește și Orban spune când se decide majorarea salariului minim

Începând din anul 2015, când socialiştii au preluat puterea, şi până în 2019, salariul minim în Portugalia s-a majorat cu 14%, de la 505 până la 600 de euro, dar chiar şi aşa este mult sub cel din ţara vecină Spania, unde salariu minim este de 1.050 de euro pe lună.

"Cu toate acestea, majorările salariale nu au ajuns încă la nivelul necesar pentru a asigura o distribuţie echilibrată a veniturilor", se precizează în documentul guvernamental, în care se adaugă că Portugalia "rămâne una din ţările cu cea mai mare inegalitate a veniturilor din Uniunea Europeană". Cea mai mare confederaţie sindicală din Portugalia, CTGP, a apreciat că majorarea salariului minim până la 635 de euro este "insuficientă", apreciind că Portugalia este în situaţia în care trebuie să meargă mult mai departe.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 461530.96RON
1 ETH = 16092.06RON
1 LTC = 504.28RON
1 XRP = 10.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel