Salariul minim, majorat cu 150%. De ce s-a luat această măsură

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Curs valutar BNR, 4 august 2022. Euro creşte, dolarul scade
Curs valutar BNR, 4 august 2022. Euro creşte, dolarul scade

Este a șasea majorare a salariului minim din acest an, o măsură disperată adoptată în contextul în care planul de reformă angajat s-a dovedit incapabil să stopeze evoluția galopantă a inflației, care a atins o cifră cu adevărat astronomică, de 1.350.000%.

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a anunțat o nouă creștere a salariului minim, care se mărește cu 150%, după ce, în urmă cu trei luni, s-a procedat la o majorare de 3.400%, în combinație cu o devalorizare care a eliminat cinci zerouri de pe moneda venezueleană.

După noua majorare, salariul minim urcă de la 1.800 la 4.500 de bolivari, adică în jur de 50 de dolari la cursul oficial. Dar, din cauza inflaţiei, care, potrivit datelor FMI, a atins 1.350.000% în acest an, această sumă cu greu acoperă prețul a trei kilograme de carne.

Maduro a definit reajustarea ca primul "factor de corecţie" a planului în vigoare de la 20 august, care cuprindea printre altele o devalorizare a bolivarului de peste 96% şi majorarea impozitelor. Creşterea preţului la benzină, deocamdată foarte mic, face, de asemenea, parte dintre măsurile avute în vedere, dar până în prezent nu a fost aplicată.

Şeful statului venezuelean a estimat că reformele au permis o "încetinire semnificativă a inflaţiei", admiţând în acelaşi timp că "rămâne îngrijorătoare", fără să ofere date legate de indicele preţurilor, care nu au mai fost publicate din 2016.

Inflaţia este "cu mult sub previziunile Fondului Monetar Internaţional", a declarat Nicolas Maduro, subestimând proiecţiile FMI care se aşteaptă la o inflaţie uriaşă de 10.000.000% pentru 2019.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0027
Zi precendentă 4.9732
USD
Azi 4.743
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.7413
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7430 RON
GBP flag1 GBP = 5.9983 RON
CHF flag1 CHF = 5.3173 RON
AUD flag1 AUD = 3.0141 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3308 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4321 RON
XAU flag1 XAU = 405.4657 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492986.19RON
1 ETH = 18519.19RON
1 LTC = 554.22RON
1 XRP = 11.28RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17313.87-0.68%
BET-BK3223.68-0.57%
BET-EF937.39-0.73%
BET-FI61958.550.28%
BET-NG1237.49-0.76%
BET-TR38180.47-0.68%
BET-TRN37111.32-0.68%
BET-XT1489.25-0.63%
BET-XT-TR3228.37-0.63%
BET-XT-TRN3144.63-0.63%
BETAeRO899.69-0.37%
BETPlus2559.82-0.70%
RTL38548.46-0.68%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel