Salariile educatorilor. Decizia Guvernului încurcă socotelile

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Educatorii trebuie să știe
Educatorii trebuie să știe

Conform unui act normativ recent oficializat, educatorii din grădinițe au pierdut majorările salariale acordate în trecut pentru predarea simultană la mai multe grupe de preșcolari. Ceeea ce înseamnă că majorările se acordă exclusiv profesorilor din învățământul primar sau gimnazial.

Schimbarea apare în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020, document publicat de puțină vreme în Monitorul Oficial și care se aplică deja. Anterior, respectivele majorări variau între 7% din salariul de bază și 20%, în funcție de numărul de grupe.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonanță, Curtea de Conturi a derulat un audit financiar la Ministerul Educației, în urma căruia s-a recomandat eliminarea obligației de acordare a majorărilor pentru personalului didactic de predare din învățământul preșcolar. Asta pentru a se pune în acord Legea salarizării bugetare cu Legea educației.

Sistemul național de învățământ preuniversitar cuprinde mai multe niveluri, conform Legii educației. Este vorba despre educația timpurie, formată din nivelul antepreșcolar (0-3 ani) și învățământul preșcolar (3-6 ani) ce cuprinde grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare.

Citește și Unde se duc salariile românilor. Calculează singur

Învățământul primar - clasa pregătitoare și clasele I-IV, învățământul secundar, cu învățământul secundar inferior sau gimnazial - clasele V-VIII, și învățământul secundar superior, care poate fi învățământ liceal (clasele IX-XII/XIII, cu filierele teoretică, vocațională și tehnologică) sau învățământ profesional cu durata de minimum trei ani. În fine, mai avem și învățământul terțiar nonuniversitar, care cuprinde învățământul postliceal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9772
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3734
Diferența 0.0158
Zi precendentă 4.3576
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9772 RON
USD flag1 USD = 4.3734 RON
GBP flag1 GBP = 5.8179 RON
CHF flag1 CHF = 5.2988 RON
AUD flag1 AUD = 2.7902 RON
DKK flag1 DKK = 0.6667 RON
CAD flag1 CAD = 3.1585 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4195 RON
SEK flag1 SEK = 0.4542 RON
XAU flag1 XAU = 468.2581 RON
Monede Crypto
1 BTC = 407765.63RON
1 ETH = 7669.76RON
1 LTC = 365.22RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17374.770.25%
BET-BK3246.800.23%
BET-EF946.030.23%
BET-FI60595.78-0.56%
BET-NG1253.990.18%
BET-TR38314.280.25%
BET-TRN37241.360.25%
BET-XT1487.850.19%
BET-XT-TR3225.250.19%
BET-XT-TRN3141.660.19%
BETAeRO842.290.34%
BETPlus2561.870.23%
RTL38780.660.21%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Mircea Coșea
Cosmin Marinescu

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel