Salariile angajaților de la Romgaz. Promisiunea conducerii companiei

Mara Ivan |
Data publicării:
Lucrător Romgaz / FOTO: Facebook Romgaz
Lucrător Romgaz / FOTO: Facebook Romgaz

Conducerea SNGN Romgaz SA s-a întâlnit, luni, la sediul central al societăţii din Mediaş cu partenerul de dialog social, respectiv cu reprezentanţi ai Sindicatului Liber Romgaz Mediaş, "în cadrul unui dialog deschis", în scopul clarificării unor aspecte care au stat la baza iniţierii unei manifestaţii publice.

Salariile de încadrare ale angajaţilor Romgaz nu vor fi diminuate pe parcursul anului 2024, iar în construcţia bugetului societăţii au fost respectate prevederile Legii Bugetului de stat pentru 2024, aplicabilă, precizează reprezentanţii companiei, într-un comunicat.

"Pe fondul unor temeri vis-a-vis de respectarea unor drepturi salariale ale angajaţilor prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, au fost abordate şi clarificate următoarele puncte:

- pe parcursul anului 2024 nu vor fi diminuate salariile de încadrare, astfel cum a fost comunicat de către reprezentanţii Sindicatului Liber Romgaz Mediaş salariaţilor, membri de sindicat, din cadrul Romgaz;

- referitor la construcţia Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al Romgaz pentru anul 2024, Romgaz a respectat şi respectă prevederile Legii Bugetului de Stat pentru anul 2024 aplicabilă", se menţionează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii companiei subliniază că fondul de salarii al Romgaz a crescut în ultimii 3 ani cu circa 20% şi câştigul mediu brut/salariat s-a majorat cu 24%, iar pe parcursul anului 2023, societatea a respectat toate drepturile angajaţilor prevăzute în contractul colectiv de muncă şi în contractele individuale de muncă. De asemenea, primele şi alte adaosuri prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă (altele decât salariile de încadrare), acordate salariaţilor pe parcursul anului trecut, au însumat aproximativ 31 milioane de lei. În luna decembrie 2023 a fost acordată angajaţilor Romgaz o primă de 670 lei/salariat care, alături de restul primelor plătite pe parcursul anului 2023, a determinat realizarea unei execuţii bugetare de 99,01% din sumele prevăzute în anul 2023 în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru recompensarea angajaţilor.

"Nutrim speranţa că Sindicatul Liber ROMGAZ Mediaş va înţelege să promoveze orice discuţie legată de drepturile salariale, inclusiv cele referitoare la amendarea legii bugetului de stat, într-un cadru amiabil şi propice unor negocieri constructive", spun reprezentanţii companiei.

Membrii Sindicatului Liber Romgaz au demarat luni o acţiune de protest în faţa societăţii, aceştia fiind nemulţumiţi de "intenţia angajatorului de a micşora salariile de încadrare cu 5,82%" şi de a nu prevedea în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al anului 2024 sumele aferente adaosurilor, primelor şi indexarea cu rata inflaţiei, prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

Liderii Sindicatului Liber Romgaz Mediaş vor veni miercuri, 31 ianuarie 2024, la Bucureşti, la Comisia de dialog social de la Ministerul Energiei, unde vor fi discutate problemele de natură salarială, care au provocat protestul.

"Conducerea Romgaz ne-a promis că o să facă un material cu care vor merge la minister. Vom merge şi noi în data de 31 ianuarie la Ministerul Energiei să vedem ce promisiuni avem de la ei. Este o comisie de dialog social, care a fost convocată de CNSLR Frăţia pentru problema aceasta de natură salarială. Vor merge reprezentanţii care sunt mandataţi, e o comisie de dialog social normal, nu mergem să protestăm, dar cerem ajutorul lor ca să facă materiale de amendare a Legii bugetului, să ne putem descurca şi noi", a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului Liber Romgaz Mediaş, Ioan Stoicovici.

Acesta a precizat că protestul care a avut loc luni în faţa societăţii din Mediaş "a fost un succes", pentru că s-a aflat de nemulţumirile salariaţilor "şi la minister şi la Guvern".

"S-au strâns peste 500 de salariaţi. S-a stat în faţa întreprinderii la Mediaş, s-a protestat în exterior, după aceea s-a protestat în interior. Protestul zic eu că are valoare, pentru că în principal s-a aflat de nemulţumirile salariaţilor şi la minister şi la Guvern. Am cerut ajutorul Ministerului Energiei şi Guvernului, să scoată o ordonanţă de urgenţă pentru amendarea Legii bugetului pentru 2024. Protestul a fost strict pe partea salarială, pentru că legea nu ne facilitează nici să menţinem puterea de cumpărare. Noi nu am cerut majorare salarială. Ei fac bugetul pe 2024 cu o micşorare de 5,82% la bugetul de anul trecut. De aceea nici bugetul nu poate să crească cu inflaţia de anul ăsta, deci în total ar fi aproape 12% scăderea puterii de cumpărare la salariaţii de la Romgaz", a subliniat acesta.

SNGN Romgaz SA este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 472040.48RON
1 ETH = 16582.94RON
1 LTC = 499.09RON
1 XRP = 7.52RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel