Salarii înghețate în 2019? Ce spune Eugen Teodorovici

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, spune îngheţarea salariilor din 2019 este o variantă de lucru, aşa cum reiese din documentul prezentat de liberalul Florin Cîţu, dar că asta ar presupune inclusiv aplicarea mai rapidă a Legii Salarizării, adică în 2020, nu până în 2022.

Florin Cîțu "face o confuzie în ce spune şi ce gândeşte. Spune că România răspunde CE în reducerea cheltuielilor publice. Trebuie spus că nu e criza la nivelul bugetului, nici la nivelul aplicării legii pensiilor sau salarizării. Oricât e de mare impactul, PSD şi-a respectat promisiunile. Documentul vorbeşte despre o astfel de abordare şi vă spun calculele: legea salarizării are aplicabilitate până în 2022. M-aţi auzit spunând că aş aplica legea într-un termen scurt. Ca legea salarizării să fie aplicată integral pînă în 2020. E un scenariu propus în acest sens Comisiei Europene", a declarat ministrul de finanțe, transmite Antena1.

Teodorovici a precizat că a discutat deja despre această variantă cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, dar a refuzat să spună dacă liderul PSD Liviu Dragnea este de acord. "Vedeţi cum arată legea bugetului peste câteva săptămâni pentru va prevedea formula finală pentru 2019, adică ne menţinem promisiunea de creştere cu 15% la pensii. Iar la salarizare, nu că nu se aplică, ci mai repede se va aplica. E o formulă luată în calcul", a mai spus Teodorovici, subliniind că promisiunile legate de punctul de pensie şi majorarea salariului minim de la 1 ianuarie vor fi respectate.

Într-o reacție postată pe Facebook, ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, a scris: ”Și iar răspundem: așa cum nu ne-am blocat pana acum și cum am găsit fondurile necesare plății pensiilor și salariilor, așa se va întâmpla și anul viitor. Legea salarizării se va aplica așa cum a fost ea adoptată de parlament, chiar dacă lunile acestea a mai existat un scenariu și anume sa se aplice direct grila din 2022 în 2020, așa cum au solicitat, in mod repetat, mai multe federații sindicale. Consideram însă ca legea trebuie aplicată așa cum a fost adoptată de parlament și cum este in vigoare, cu aplicare etapizata pana in 2022 și creștere anuală cu 25 la suta din diferenta pana la grila din 2022. Mai mult, după analiza datelor transmise de Comisia de Prognoza, MMJS lucrează la creșterea salariului minim pe economie încă de la finalul acestui an și la diferentierea salariului minim in funcție de studii sau vechimea de peste 15 ani”, a menționat Olguța Vasilescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9764
Diferența 0.0015
Zi precendentă 4.9749
USD
Azi 4.7908
Diferența 0.0118
Zi precendentă 4.779
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9764 RON
USD flag1 USD = 4.7908 RON
GBP flag1 GBP = 5.9910 RON
CHF flag1 CHF = 5.3538 RON
AUD flag1 AUD = 2.9842 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3309 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4194 RON
SEK flag1 SEK = 0.4341 RON
XAU flag1 XAU = 401.4137 RON
Monede Crypto
1 BTC = 464489.67RON
1 ETH = 16180.30RON
1 LTC = 494.46RON
1 XRP = 10.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16728.811.85%
BET-BK3129.311.82%
BET-EF908.631.77%
BET-FI61405.030.28%
BET-NG1207.581.94%
BET-TR36889.841.85%
BET-TRN35856.871.85%
BET-XT1445.541.82%
BET-XT-TR3133.561.82%
BET-XT-TRN3052.281.82%
BETAeRO873.52-0.11%
BETPlus2473.681.81%
RTL37257.541.86%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel