Comuna în care un învăţător câştigă 6.000 lei pe lună. Condiţii occidentale

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Sporuruile se vor ”reașeza”
Sporuruile se vor ”reașeza”

În comuna Hoceni, județul Vaslui, învățătorii câștigă 6.000 de lei lunar cumulând două activități, școal propriu-zisă și afterschol-ul finanțat cu bani europeni. 

Primarul comunei Hoceni, Jenică Vartolomei, conduce o școală cu standarde de Occident în care copii beneficiază de toate dotările iar învățătorii au salarii ca în Occident.

 „Ne putem ocupa de copiii care au minusuri, lipsuri în scriere, în calcul. Practic, acest program asta își propune: ca toți cei care trec prin școală să reușească să scrie, să folosească calculul matematic. Abandonul școlar la noi... N-avem decât un singur copil anul acesta, din 106 copii”, a spus Vartolomei conform Digi24.

Programul after-school, care a făcut comuna cunoscută a adus un alt standard de viață pentru copii și pentru dascălii implicați. Fiecare ajunge să câștige lunar cât un profesor din afară.

Învățătorii iau salariu până la 3.000 de lei pe lună pentru aceste activități. Cadrul didactic primește salariul de bază pentru activitatea de zi cu zi, iar pentru activitățile de după-amiază, când pregătesc copii, primesc salarizare până la 3.000 de lei pe lună.

Un învățător cu vechime poate duce lunar acasă peste 6.000 de lei. 

Citește și:Salarii de peste 4.000 de lei. Milioane de aplicanți online

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.977
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9771
USD
Azi 4.5998
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.6005
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9770 RON
USD flag1 USD = 4.5998 RON
GBP flag1 GBP = 5.9509 RON
CHF flag1 CHF = 5.2151 RON
AUD flag1 AUD = 2.8796 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.2014 RON
HUF flag1 HUF = 0.0124 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4393 RON
SEK flag1 SEK = 0.4599 RON
XAU flag1 XAU = 463.2781 RON
Monede Crypto
1 BTC = 386700.31RON
1 ETH = 8525.32RON
1 LTC = 374.70RON
1 XRP = 9.53RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %

Comunicate de presa

Negocieri / FOTO: Freepik

Microsoft România negociază primul Contract Colectiv de Muncă

Protecție, stabilitate și formare profesională...

Gabriel Blăniță, Colliers

Tot mai puțini români își permit o locuință. Chiria, o alternativă

Doar 73% dintre românii din mediul urban...

ANAF / Foto: DCBusiness

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel