Unul dintre ”cuvintele cheie” ale programului de guvernare al domnului prim ministru Marcel Ciolacu este ”patriotismul economic” pe care îl prezintă ca pe un  miraculos instrument de dezvoltare a țării și de propășire a cetățenilor ei.

  Nu voi comenta programul prin prisma promisiunilor și nici calitatea profesională a celor care formează noul cabinet. Vom vedea cum se desfășoară lucrurile și în funcție de acestea voi formula o părere. Deocamdată acord șansa acestui guvern de a-și arăta profesionalismul și curajul politic dar voi insista încă de pe acum pe clarificarea unor termeni pe care, după părerea mea, programul îi folosește neadecvat și cu unele lacune de up datare..

Unul dintre acestea este ” patriotismul economic.”

Domnul prim  ministru declara în Parlament. ” În plan economic, cred cu tărie că trebuie să schimbăm perspectiva. Trebuie să începem să producem mai mult și mai bine AICI, la noi acasă, cu bani europeni. Patriotismul economic va transforma economia dintr-o economie bazată pe consum din import într-o economie bazată pe producție. Vom avea o creștere economică sănătoasă, vom crea locuri de muncă și vom crește exporturile.”

 Evident, este o intenție bine primită de către o mare parte a populației care a început să fie deranjată de prezența capitalului străin și de modul imperativ în care Uniunea Europeană impune unele directive care s-au dovedit a nu fi favorabile economiei românești. Episodul Schengen ca și cel al refuzului OMW de a plăti integral taxa de solidaritate a accentuat opinia conform căreia ”străinătatea”  nu este corectă cu românii pe care, în multe cazuri, i-a înșelat, i-a furat sau chiar i-a sărăcit. 

Într-o astfel de situație este normală aderența unei importante părți a populației și a clasei politice la ideea trecerii la măsuri de patriotism economic în sensul în care interesul națiunii române ar deveni prioritar în orice relație cu capitalul și investițiile străine și ar conduce la o poziție mult mai ”națională” în relația cu instituțiile europene.

 Suntem totuși justificați în a pune câteva întrebări atâta timp cât Programul nu aduce clarificări : Cum intenționează decidenții politici să treacă de la vorbe la fapte ? Cum concep politici sau măsuri economice de promovare a patriotismului economic, adică trecerea de la un sentiment la acțiune ?

 Problema patriotismului economic nu este nouă și nici nu este expresia originalității politicii românești.

 Patriotismul economic apare ca un element constitutiv al patriotismului, pe care filozoful Emil Durkheim (1890) l-a definit ca fiind "setul de idei și sentimente care atașează individul de un anumit stat". Se  consideră că patriotismul economic este sentimentul împărtășit de toți sau de unii dintre actorii unei țări, cum ar fi administrațiile publice centrale, autoritățile locale, consumatorii sau întreprinderile, de a aparține unui sistem economic și/sau social național a cărui durabilitate trebuie asigurată. Acest sentiment de apartenență la un spațiu economic și social comun poate duce la apariția unei obligații morale în rândul multor actori de a sprijini și promova anumite activități naționale, uneori chiar în detrimentul propriilor interese. Este acel patriotism economic la care apelează politicienii, atunci când interesele economice fundamentale ale țărilor lor li se par amenințate de deciziile actorilor străini, fie că este vorba de guverne, instituții internaționale sau companii străine.

Dacă se intenționează transformarea patriotismului economic în principiu de bază al programului de guvernare, atunci ar trebui date  unele precizări deoarece patriotismul economic este un concept care nu are o referință teoretică foarte clară în rândul economiștilor. Prin urmare,este deschis la interpretări diferite care trebuie să fie distinse. Nu există un singur model de patriotism economic, ci trei concepții care au fiecare propria coerență: acestea sunt modelele de inspirație mercantilistă, listiană ( Friedrich List ) și keynesiană. Nu abordez aici și acum explicația fiecărei orientări dar, deși deosebite,  cele trei abordări au în comun controlul capitalurilor străine și rolul central al statului în protejarea intereselor naționale. Patriotismul economic, care se manifestă adesea prin măsuri protecționiste, dar care nu ar trebui să fie asimilat cu acestea din urmă, urmărește să contribuie, prin punerea sa în aplicare, la dezvoltarea economică să asigure securitatea cetățenilor.

Așa după cum este prezentat patriotismul economic în actualul program de guvernare, apare ideea unei anumite orientări spre politici protecționiste de  limitare a importurilor printr-o posibilă dar ipotetică dezvoltarea a producției naționale prin folosirea  ” banilor europeni ”.

Folosirea ”banilor europeni”, declarată oficial de către domnul prim ministru este o lovitură distructivă, de trăsnet, care golește de conținut însăși ideea patriotismului economic, dovedind încă o inconsistență a programului, aceea de a face abstracție de apartenența României la o piață integrată la nivel regional care este Uniunea Europeană și care nu poate funcționa prin ” dislocarea” prin manifestarea unor interese naționale a unității conceptuale a politicilor comunitare.

Această poziție clară a instituțiilor europene împotriva ” tendințelor naționaliste” s-a manifestat încă din 2005 când  conceptul  de patriotism economic a fost reînviat de  către primul ministru Dominique de Villepin, care i-a chemat pe francezi la "patriotism economic" în urma zvonurilor privind ofertele de preluare a grupului agroalimentar francez Danone, Pepsi Cola fiind suspectată că a pus ochii pe una dintre bijuteriile economiei franceze. Uniunea Europeană s-a manifestat negativ și în legătură cu altă tendință franceză de patriotism economic, a aceluiași prim ministru,  în cazul delimitării cuantumului participațiilor de capital privind funcționarea  grupului industrial germno-franco-italian Airbus. ( vezi : ” Guerre économique et justice internationale L’affaire Airbus”.Association nationale des Auditeurs de l Institut de Hautes Etudes de Defense Natioanle. 2005).

Există, deci, problema acordării patriotismului economic cu apartenența la o gruparea integratoare, adică Uniunea Europeană.

Patriotismul economic, adesea catalogat ca un stindard pentru a justifica intervenția statului în sfera economică, este o expresie în esență politică. 

Transpunerea în sfera juridică a acestui concept implică în mod necesar identificarea instrumentelor juridice care permit punerea sa în aplicare. Această procedură este apoi încadrată și, într-o anumită măsură, orientată de un imperativ referitor la determinarea limitelor conceptului. Are sens, în mod autonom, doar dacă reușește să se distingă de protecționism. Din această perspectivă, arsenalul juridic al patriotismului economic desemnează astfel mai precis mijloacele care permit statului să dețină controlul asupra companiilor pe care le consideră "strategice" sau "esențiale" pentru a se asigura că interesele naționale sunt garantate față de participațiile străine. În acest fel, patriotismul economic se afirmă atât prin domeniul său de aplicare, protejarea sectoarelor economice strategice, cât și prin obiectul său, fiind conceput în lumina unui element legat de străinătate, de capitalul străin. Prin urmare, instrumentele juridice la care se referă această noțiune sunt departe de a fi specifice unui anumit stat, dimpotrivă. Având în vedere că acestea sunt înțelese prin prisma suveranității statului, se pune chiar problema dacă punerea lor în aplicare nu este inerentă statului. În același timp, concepția internațională privind suveranitatea statului implică faptul că statul este liber să se limiteze prin asumarea unor angajamente internaționale.

Construcția Europei, care caracterizează procesul dinamic de construire a unei organizații de integrare, este rodul exercitării acestei suveranități internaționale. Întrucât competențele au fost transferate de la statele membre la Uniunea Europeană, a fost creat un punct de joncțiune între patriotismul economic practicat de statele membre și integrarea europeană.

În acest sens, este necesar a se studia dialectica dintre conceptul de patriotism economic și integrarea europeană, sub forma unei cerințe de compatibilitate. Această dialectică trebuie apoi analizată ca o oglindă a suveranității statului.

Dacă patriotismul economic exprimă doar suveranitatea teritorială și, în cele din urmă, suveranitatea internă a statului, acesta poartă cu sine o anumită opoziție față de mișcarea spre liberalizarea comerțului și a investițiilor, la care statul membru al Uniunii Europene a consimțit el însuși prin angajamente internaționale.

 În acest sens, pot fi perceptibile tensiuni între suveranitatea internă și suveranitatea externă a statului.

În concluzie, patriotismul economic nu poate fi redus doar la ” buy romanian”, doar la efortul financiar și instituțional de construcție a unei baze solide de ofertă românească a unor mărfuri, fie ele, la început, doar alimentare.

Se cere un nou concept politic, mult mai elaborat de racordare a politicilor interne nu doar cele europene dar și cu trendul global al reașezării raporturilor de putere dintre principalii actori economici și politici ai lumii contemporane.

Are oare acest nou guvern capacitatea evitării transformării ” patriotismului economic” într-un pericol al izolării și al limitării avantajelor pe care le oferă deschiderea pieței globale ?

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.