S-au scumpit autoturismele Tesla, iar asta a avut efecte inclusiv la bursă

DCBusiness Team |
Data publicării:
Tesla
Tesla

Acțiunile Tesla sunt în creștere în urma majorării preţurilor pentru vehiculele electrice Model Y în Europa și SUA.

Acţiunile Tesla au crescut luni cu aproape 7% la Bursa de la New York, după ce producătorul auto a anunţat majorarea preţurilor la vehiculele electrice Model Y din unele ţări europene şi din SUA, transmite Reuters

Din 22 martie, preţurile vehiculelor electrice Model Y vor creşte cu aproximativ 2.000 de euro (2.177 de dolari) în unele ţări europene, a anunţat sâmbătă compania. Vineri, Tesla informase că în SUA preţurilor tuturor vehiculelor Model Y vor creşte de la 1 aprilie cu 1.000 de dolari.

Luni, acţiunile Tesla au urcat cu aproape 7%, la 174,72 dolari, după aceste anunţuri. Săptămâna trecută, titlurile au scăzut aproape de cel mai redus nivel din ultimele 10 luni.

În ianuarie, Tesla a avertizat că în 2024 se aşteaptă "la o înrăutăţire a ritmului de creştere a vânzărilor", deoarece se concentrează pe producerea următoarei generaţii de vehicule electrice, numită "Redwood". 

 

APIA: Cota de piaţă a autoturismelor ecologice a ajuns la 43,3%, în februarie

 

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut în România cu 9,5%, în februarie 2024, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, însă autoturismele "electrificate" au raportat o creştere de 12,9% şi o cotă de piaţă de 43,3%, arată datele publicate, marţi, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

Potrivit sursei citate, după evoluţia importantă a lunilor anterioare, februarie 2024 vine cu o scădere de 6,4% a înmatriculărilor de autovehicule noi, faţă de luna similară din 2023, respectiv cu 9,6% comparativ cu ianuarie, anul curent.

Autoturismele (care reprezintă aproximativ 93% din total) au înregistrat, în intervalul de analiză, un volum de 11.171 de unităţi, consemnând o scădere cu 9,5%.

În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna februarie a acestui an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 23,1% faţă de perioada similară din 2023, ajungând, astfel, la o pondere de 57,5%. În ceea ce priveşte autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o creştere de 21,6% şi deţin o cotă de 17,6% din total.

Pe de altă parte, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţin în a doua lună a anului 2024, o cotă de piaţă de 24,9%, care depăşeşte cu 7,3 puncte procentuale cota deţinută de motoarele diesel.

În acest context, autoturismele full electrice deţin o cotă de 9,9% din piaţă, în luna februarie a acestui an, faţă de februarie 2023, când reprezentau 8,4%. De asemenea, este de remarcat menţinerea ritmului de creştere a autoturismelor 100% electrice (+6,5%) şi a celor plug-in hybrid (+13,5%), de la un an la altul.

În a doua lună din acest an, primele cinci cele mai vândute autoturisme 100% electrice sunt: Dacia Spring - cu 451 de unităţi şi o scădere de 19,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3 - cu 170 de unităţi (+100%), Tesla Model Y - cu 122 de unităţi (+530%), Hyundai Ioniq 5 - cu 38 de unităţi şi Renault Megane - cu 30 de unităţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470653.53RON
1 ETH = 16108.82RON
1 LTC = 491.89RON
1 XRP = 7.46RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel