S-au lansat lucrările la tronsonul 1 și 2 al Drumului Expres Pitești-Craiova

Mihai Paul |
Data actualizării: | Data publicării:
Drum expres
Drum expres

Lucrările la tronsoanele 1 şi 2 din Drumul Expres Piteşti-Craiova au început, miercuri, după ce s-a finalizat proiectarea tronsoanelor în circa patru luni de la semnarea contractelor. 

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat pe şantierul deschis la limita judeţului Dolj cu judeţul Olt, unde au început lucrările la primul tronson, eveniment la care a participat şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, că firmele care au câştigat licitaţiile la cele două tronsoane au finalizat proiectarea în patru luni, deşi în contract perioada prevăzută era de un an, ceea ce înseamnă că se va scurta şi perioada de implementare.

"I-am spus constructorului că vrem să finalizăm acest obiectiv înainte de termen, pentru că acest lucru se poate. Contractul de execuţie proiectare a fost semnat în decembrie 2018, proiectarea trebuia să dureze 12 luni şi construcţia - 24 de luni. Iată că firmele au realizat proiectarea în doar patru luni, deci automat se va scurta şi perioada de implementare. Pentru că este necesar să venim şi cu măsuri suplimentare, în acest contract au fost prinse şi măsuri de accelerare: constructorul poate lucra mai mult, iar noi vom suplimenta fondurile, pentru a termina lucrările mai repede", a spus Cuc. 

Citește și: Proiectele ministrului Cuc pentru Galați. Aeroport, drum expres și altele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9767
Diferența 0.0006
Zi precendentă 4.9761
USD
Azi 4.7959
Diferența 0.0110
Zi precendentă 4.7849
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9767 RON
USD flag1 USD = 4.7959 RON
GBP flag1 GBP = 5.9541 RON
CHF flag1 CHF = 5.2638 RON
AUD flag1 AUD = 2.9822 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3111 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0310 RON
NOK flag1 NOK = 0.4233 RON
SEK flag1 SEK = 0.4339 RON
XAU flag1 XAU = 430.9044 RON
Monede Crypto
1 BTC = 492192.23RON
1 ETH = 15907.14RON
1 LTC = 611.24RON
1 XRP = 14.64RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16999.70-0.08%
BET-BK3192.68-0.01%
BET-EF922.92-0.13%
BET-FI62990.130.05%
BET-NG1228.900.04%
BET-TR37487.18-0.08%
BET-TRN36437.46-0.08%
BET-XT1466.86-0.05%
BET-XT-TR3179.81-0.05%
BET-XT-TRN3097.34-0.05%
BETAeRO888.470.37%
BETPlus2512.21-0.05%
RTL37875.76-0.11%

Opinii

Profesorul de economie Mircea Coșea
Profesorul Mircea Coșea

Reducerea personalului bugetar: soluție sau populism? Mircea Coșea explică ce este greșit

Profesorul de economie Mircea Coșea oferă o...

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Comunicate de presa

Tudor Manea

eMAG și HeyBlu anunță achiziția Orange Money

eMAG și HeyBlu, companie de servicii...

Transelectrica

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel