Ce ne învaţă noua Strategie energetică a României

Simona Haiduc |
Data actualizării: | Data publicării:
Prețul energiei electrice atinge un nivel istoric. Dublu față de țările vecine
Prețul energiei electrice atinge un nivel istoric. Dublu față de țările vecine

Ministerul Energiei a publicat joi, pe site-ul propriu, proiectul Strategiei energetice a României 2018-2030, cu perspectiva anului 2050, document care va fi aprobat prin hotărâre de Guvern, după avizul de mediu, au declarat reprezentanţii ministerului. 

Principalul beneficiar al implementării Strategiei Energetice va fi consumatorul, se arată în cuvântul înainte, semnat de ministrul Energiei, Anton Anton.

'Dezvoltarea şi creşterea competitivităţii economiei României, creşterea calităţii vieţii şi grija pentru mediul înconjurător sunt indisolubil legate de dezvoltarea şi modernizarea sistemului energetic'. Aceasta este fraza care deschide proiectul Strategiei Energetice a României, acesta este conceptul pe care este construit acest document programatic, iar principalul beneficiar al implementării Strategiei Energetice va fi consumatorul", susţine Anton.

Prin Strategia Energetică a României, sunt considerate investiţii strategice de interes naţional finalizarea Grupurilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, realizarea Hidrocentralei cu Acumulare prin Pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti, realizarea grupului de 600 MW de la Rovinari, precum şi realizarea Complexului Hidrotehnic Turnu-Măgurele - Nicopole.

După etapa de dezbatere publică, va fi redactat un document final al strategiei, pentru care este nevoie de avizul de mediu, au precizat reprezentanţii Ministerului Energiei, pentru AGERPRES.

Documentul va fi apoi aprobat prin Hotărâre de Guvern, potrivit Legii 123/2012, legea-cadrul a sectorului energetic. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 459650.43RON
1 ETH = 13264.45RON
1 LTC = 609.60RON
1 XRP = 12.37RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel