S-a decis cine va construi centrala de cogenerare de la Petromidia

Matei Ion |
Data publicării:

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român (FIEKR) a semnat miercuri cu firma Calik Enerji (Turcia) contractul EPC (Engineering, Procurement and Construction) pentru construirea la cheie a centralei de cogenerare de pe platforma rafinăriei Petromidia, potrivit unui comunicat al Fondului.

FIEKR este deţinut de KMG International (fostul Rompetrol Group) şi statul român prin Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), scrie Agerpres.

Investiţia totală a fondului în acest proiect se ridică la circa 148 milioane de dolari, termenul estimat pentru punerea în funcţiune a noii centrale fiind în prima jumătate a anului 2023. Proiectul va genera anual circa 11 milioane dolari impozite plătite către bugetul de stat.

Activităţile vor începe în ultimul trimestru al acestui an, prima fază vizând pregătirea terenului şi lucrări de inginerie.

"Noua centrală va avea un rol major în stabilizarea producţiei şi a distribuţiei de energie electrică în regiunea Dobrogea, prin asigurarea necesarului de energiei al platformei, dar şi prin injectarea în sistemului naţional a surplusului de energie electrică. Ne dorim ca această investiţie şi implicit aportul de tehnologie "state of the art" să fie un exemplu pentru atragerea de noi investitori, continuarea programului de construcţie şi modernizare a unităţilor de producţie, reducerea importurilor de energie şi o creştere a pozitiei României în piaţa regională de energie", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Rompetrol intră în revizie generală timp de o lună

Recent, Fondul a finalizat amplul proces de evaluare şi selecţie a contractorului general, ţinând cont în principal de capabilitatea firmelor interesate (proiecte similare realizate în ultimii 10 ani - minium 3 proiecte, existenţa unor proiecte în derulare, o situaţie financiară solidă, scrisori de recomandare, personal calificat etc), precum şi de criteriile si propunerile tehnice, respectiv ofertele financiare ale acestora.

În această cursă au fost invitate 17 companii internaţionale, cu experienţă în implementarea unor proiecte similare, iar 9 din ele şi-au exprimat interesul pentru a deveni antreprenori generali sau furnizori de echipamente şi soluţii tehnologice pentru acest proiect investiţional.

"Este un moment important în evoluţia parteneriatului strategic dintre KMG International şi Statul Român prin Fondul de Investiţii în Energie şi care reflectă angajamentul şi implicarea celor două părti în continuarea programului de investiţii în sectorul energetic din România. Noua centrală va respecta cele mai înalte standarde tehnologice, de eficienţă energetică şi protecţie a mediului", a afirmat, la rândul său, Beimbet Shayakhmetov, directorul general al KMG International.

Noua unitate de producere combinată de energie electrică şi termică va funcţiona cu gaze naturale drept combustibil principal şi va avea în configuraţia tehnică două turbine Siemens de înaltă eficienţă şi performanţă şi două cazane recuperatoare de căldură. Acestea vor genera aproximativ 80 MW energie electrică - din care circa 60-70 MW pentru acoperirea integrală a necesarului de energie electrică al platformei Petromidia, abur tehnologic de până la 180 tone/oră, plus necesarul de apă caldă pentru sistemul de încălzire al oraşului Năvodari - până la 20 MWt/oră.

Prin programele de modernizare şi eficientizare a unităţilor şi fluxurilor de producţie din cadrul rafinăriei Petromidia, KMG International şi-a propus o reducere constantă a consumurilor de energie electrică. Astfel, surplusul generat de noua centrală va fi comercializat pe plan intern şi va asigura venituri suplimentare pentru vehiculul investiţional (SPV) - Rompetrol Energy.

Compania Rompetrol Energy este detinuţă majoritar de Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român, alături de KMG International, Rominserv şi Uzina Termoelectrică Midia.

Cu o durată de 7 ani, Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 de catre KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, obiectivul principal si strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România.

În prezent, nivelul total al investiţiilor Fondului pentru proiectele energetice aprobate se ridică la 290 milioane de dolari. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0005
Zi precendentă 4.9764
USD
Azi 4.7871
Diferența -0.0037
Zi precendentă 4.7908
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7871 RON
GBP flag1 GBP = 6.0070 RON
CHF flag1 CHF = 5.3453 RON
AUD flag1 AUD = 2.9922 RON
DKK flag1 DKK = 0.6670 RON
CAD flag1 CAD = 3.3246 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4219 RON
SEK flag1 SEK = 0.4331 RON
XAU flag1 XAU = 403.2660 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458027.29RON
1 ETH = 15973.07RON
1 LTC = 489.96RON
1 XRP = 10.56RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET16911.971.09%
BET-BK3158.350.93%
BET-EF917.831.01%
BET-FI61144.00-0.43%
BET-NG1217.620.83%
BET-TR37293.731.09%
BET-TRN36249.451.09%
BET-XT1458.090.87%
BET-XT-TR3160.760.87%
BET-XT-TRN3078.780.87%
BETAeRO878.310.55%
BETPlus2499.711.05%
RTL37648.091.05%

Comunicate de presa

BVB / FOTO: Facebook BVB

CEC Bank a listat o emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro

CEC Bank a listat vineri pe Piaţa Reglementată...

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel