Este oficial! Un PLUS de 1.000 de lei la salariu, în 2019

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Declarația unică pentru venituri din dobânzi
Declarația unică pentru venituri din dobânzi

Proiectul legislativ propus de Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și aprobat de Parlament, vineri,  prevede stabilirea câștigului salarial mediu brut la o valoare mai mare cu o 1.000 de lei decât cea utilizată în prezent pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Potrivit noului document în 2019 valoarea câștigului salarial mediu brut este de 5.163 de lei.

În 2018, salariul mediu brut înregistrase o creștere substanțială după ce au fost mutate contribuțiile sociale pentru pensii (CAS) și sănătate din sarcina angajatorului în sarcina angajatului astfel că acesta a crescut de la 3.131 la 4.162 lei.

Citește și: Fierbere în Parlament. Încept dezbaterile pe proiectul de buget 2019

În 2019, spre deosebire de alți ani, legea Bugetului de stat a întârziat o lună și jumătate. 

Următorul pas înainte de punerea în aplicare a legii, Klaus Iohannis trebuie să promulge legea după care va trebui publicat în Monitorul Oficial.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența 0.0027
Zi precendentă 4.9732
USD
Azi 4.743
Diferența 0.0017
Zi precendentă 4.7413
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7430 RON
GBP flag1 GBP = 5.9983 RON
CHF flag1 CHF = 5.3173 RON
AUD flag1 AUD = 3.0141 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.3308 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0308 RON
NOK flag1 NOK = 0.4235 RON
SEK flag1 SEK = 0.4321 RON
XAU flag1 XAU = 405.4657 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506359.41RON
1 ETH = 18733.76RON
1 LTC = 572.72RON
1 XRP = 11.92RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17250.96-1.04%
BET-BK3219.06-0.71%
BET-EF933.42-1.15%
BET-FI61875.280.14%
BET-NG1231.89-1.20%
BET-TR38041.94-1.04%
BET-TRN36976.66-1.04%
BET-XT1484.66-0.93%
BET-XT-TR3218.42-0.93%
BET-XT-TRN3134.94-0.93%
BETAeRO902.07-0.11%
BETPlus2551.48-1.03%
RTL38393.68-1.08%

Comunicate de presa

O finanțare de peste 100 milioane euro

Investiție în viitor: Guvernul și FEI lansează un program pentru inovare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor...

Oameni de afaceri / Foto: Freepik
Florin Barbu / FOTO: Facebook

Florin Barbu, ministrul Agriculturii, propune investiții majore în agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel