Rusia atacă pe la spate. Noul plan de destabilizare a Europei

Simona Haiduc |
Data publicării:
Curios, dar dispun de un buget extrem de limitat
Curios, dar dispun de un buget extrem de limitat

În spatele loviturii de stat din Muntenegru, a otrăvirii omului de afaceri bulgar Emilian Grebev și a rusului Serghei Skripal, fost agent GRU, dar și a ”campaniei de destabilizare” a Republicii Molodova se află o singură unitate a serviciilor secrete ruse - 29155, susține cotidianul american The New York Times, citând surse din cadrul structurilor occidentale de securitate.

Dacă până de curând toate aceste evenimente erau privite separat, fără legătură între ele, acum s-a a ajuns la concluzia că este vorba despre ”o campania coordonată de destabilizare a Europei, condusă de o subunitate de elită”. NYT a aflat, de asemenea, că aceste unități, care activează deja de cel puțin zece ani, nu au intrat în vizorul organelor de securitate decât recent.

Același cotidian american precizează că unii dintre membri unității, a cărui bază se află la Centrul de antrenamente cu caracter special Nr. 161, din estul Moscovei, sunt veterani ai războaielor din Afganistan, Cecenia și Ucraina. Iar operațiunile sunt atât de secrete, încât alți agenți GRU habar nu au de existența lor.

”Sunt băieți serioși, care știu ce fac”, a declarat pentru NYT o sursă apropiată de activitatea subunității 29155, care, potrivit spuselor sale, s-a numărat, în 2012, printre cele trei subunități care au primit bonusuri speciale din partea ministerului Apărării pentru ”reușite deosebite în plan militar”.

Citește și Adevărul ascuns de Casa Albă a ieșit la iveală. Ce a mai făcut Trump

Șeful misterioasei subunități care bântuie prin Europa și comite fărădelegi este, potrivit NYT, generalul Andrei Averianov, tot un veteran de război și care locuiește într-un bloc dărăpănat datând încă din perioada sovietică și situat foarte aproape de sediul 29155. Generalul conduce un VAZ 21053, producție 1995. Interesant este că, spre deosebire de alte structuri de acest gen care nu dus lipsă de bani, subunitatea 29155 lucrează în ”condiții de austeritate, cu un buget restrâns”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.7543
Diferența -0.0128
Zi precendentă 4.7671
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.7543 RON
GBP flag1 GBP = 6.0152 RON
CHF flag1 CHF = 5.2911 RON
AUD flag1 AUD = 3.0373 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.3500 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0316 RON
NOK flag1 NOK = 0.4282 RON
SEK flag1 SEK = 0.4468 RON
XAU flag1 XAU = 447.9253 RON
Monede Crypto
1 BTC = 455527.12RON
1 ETH = 13278.71RON
1 LTC = 610.59RON
1 XRP = 12.13RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17524.73-1.14%
BET-BK3307.92-0.94%
BET-EF956.19-1.09%
BET-FI62166.60-0.08%
BET-NG1279.27-1.06%
BET-TR38644.96-1.14%
BET-TRN37562.78-1.14%
BET-XT1504.71-1.01%
BET-XT-TR3261.84-1.01%
BET-XT-TRN3177.26-1.01%
BETAeRO868.220.64%
BETPlus2585.90-1.13%
RTL39021.87-1.16%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel