Rusia anunţă LISTA sancţiunilor împotriva liderilor UE

Mihai Ciobanu |
Data publicării:
kremlin. Foto: Ramon Perucho from Pexels
kremlin. Foto: Ramon Perucho from Pexels

Rusia a anunţat noua listă de sancţiuni care vor fi aplicate liderilor UE şi majorităţii membrilor Parlamentului European.

Rusia a anunţat, joi după-amiază, sancţiuni împotriva liderilor Uniunii Europene şi a celor mai mulţi dintre membrii Parlamentului European, ca ripostă la măsurile similare dispuse de instituţiile de la Bruxelles şi de statele membre contra unor oficiali ruşi în contextul invaziei din Ucraina.

"Restricţiile li se aplică liderilor de rang înalt ai Uniunii Europene, inclusiv unui anumit număr de comisari europeni, şefilor structurilor militare europene şi vastei majorităţi a membrilor Parlamentului European, cei care promovează politici antiruse", a comunicat Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit cotidianului Le Monde. Sancţiunile constau în interdicţii de călătorie pe teritoriul Rusiei şi în restricţii privind deţinerea de active în entităţi ruse.

"Este vorba de o reacţie la sancţiunile masive impuse unilateral de Uniunea Europeană. (...) Pe lista sancţiunilor sunt incluşi oficiali de rang înalt, inclusiv reprezentanţi ai guvernelor şi parlamentelor din anumite state membre UE, precum şi alte persoane publice, inclusiv angajaţi din companii media responsabili de promovarea sancţiunilor antiruse", subliniază Ministerul rus de Externe, citat de agenţia Interfax.

Uniunea Europeană, Alianţa Nord-Atlantică şi Grupul naţiunilor puternic industrailizate (G7) au impus Rusiei sancţiuni masive din cauza invaziei militare din Ucraina, relatează Mediafax.

 

Citeşte şi: Gaze plătite în ruble. Putin nu renunţă şi a semnat DECRETUL: Se întâmplă de la 1 aprilie

 

Vladimir Putin a declarat joi că a semnat un decret în care se menţionează că clienţii străini trebuie să plătească în ruble pentru gazul rusesc de la 1 aprilie, iar contractele vor fi întrerupte dacă această condiţie nu se respectă, relatează Reuters.

"Pentru a achiziţiona gaz natural rusesc, trebuie să deschidă conturi în ruble în bănci ruseşti. Din aceste conturi se vor face plăţi pentru gazul livrat începând de mâine (vineri - n.r.)", a declarat Putin, într-un discurs transmis la televiziune.

"Dacă astfel de plăţi nu sunt făcute, vom considera că nu sunt respectate obligaţiile de plată de către cumpărători, cu toate consecinţele care decurg din asta. Nimeni nu ne vinde nouă nimic pe gratis şi nici noi nu vom face acte de caritate - asta înseamnă că contractele existente vor fi întrerupte", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9759
Diferența -0.0007
Zi precendentă 4.9766
USD
Azi 4.7742
Diferența 0.0425
Zi precendentă 4.7317
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9759 RON
USD flag1 USD = 4.7742 RON
GBP flag1 GBP = 5.9774 RON
CHF flag1 CHF = 5.3721 RON
AUD flag1 AUD = 3.1018 RON
DKK flag1 DKK = 0.6672 RON
CAD flag1 CAD = 3.4124 RON
HUF flag1 HUF = 0.0121 RON
JPY flag1 JPY = 0.0309 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4306 RON
XAU flag1 XAU = 415.3204 RON
Monede Crypto
1 BTC = 470759.51RON
1 ETH = 15979.58RON
1 LTC = 485.49RON
1 XRP = 7.62RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.99% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.75%
6 luni: 5.79%
12 luni: 5.83%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17134.54-0.97%
BET-BK3177.98-1.36%
BET-EF923.66-0.61%
BET-FI60622.56-0.07%
BET-NG1213.18-0.53%
BET-TR37787.26-0.98%
BET-TRN36728.98-0.98%
BET-XT1471.96-0.91%
BET-XT-TR3191.04-0.91%
BET-XT-TRN3108.26-0.91%
BETAeRO910.86-1.18%
BETPlus2535.89-0.95%
RTL38053.05-0.66%

Opinii

Dumitru Chisăliță, președintele AEI
Profesorul Mircea Coșea / Foto: Crișan Andreescu

Donald Trump revine. Mircea Coşea: Ce se schimbă pentru România și economia europeană?

Donald Trump a fost ales din nou președinte în...

Adrian Negrescu, analist economic

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel