Rusalii. Ce nu este bine să faci azi, conform tradițiilor românești

DCBusiness Team |
Data publicării:
Pogorarea Sfantului Duh
Pogorarea Sfantului Duh

La 50 de zile de la Sărbătoarea Sfintelor Paşti, în fiecare an, creştini ortodocşi sărbătoresc Rusaliile. În acest an, sărbătoarea este în zilele de 20 şi 21 iunie, când este Pogorârea Sfântului Duh.

Rusaliile, cunoscute şi drept Pogorârea Sfântului Duh reprezintă o sărbătoare creştină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paşti.

În 2021, Rusaliile se sărbătoresc de către creştinii ortodocşi în 20 şi 21 iunie.

Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care semnifică sărbătoarea trandafirilor, dar reprezintă în acelaşi timp şi fetele împăratului Rusalim, despre care se spune că aveau puteri magice şi seduceau oamenii.

De asemenea, se spunea că acestea îi pedepseau pe cei care nu credeau în puterile lor.

Se mai spune că Rusaliile sunt spiritul morţilor care, după ce sufletele lor au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor.

În legătură cu Rusaliile, circulă mai multe tradiții. Nu este bine să mergi la câmp, pentru că se spune că ielele te pot prinde şi pedepsi. Nu se intră în vie, nu se merge în locuri pustii şi întunecate, pentru că te poţi întâlni cu spiritele rele. Nu se lucrează de Rusalii, pentru că cei care lucrează vor fi pedepsiţi de Iele, pentru că nu cinstesc şi nu preţuiesc ziua cum trebuie.

În zilele de Rusalii nu se vor culege ierburi de leac

Nu este bine să te cerţi de Rusalii, pentru că vei avea probleme de sănătate, spun tradițiile. Nu trebuie să mergi la scăldat în ziua de Rusalii, fiindcă este pericol mare de înec. De asemenea, nu trebuie să te urci în copaci sau în locuri înalte şi nici să călătoreşti departe de casă. Dacă în noaptea de Rusalii vei dormi sub cerul liber sau dacă te vei duce la fântână, ești în pericol să cazi sub puterea Ielelor.

Rusalii 2021. Zile libere pentru români şi un nou weekend prelungit

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori, cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor se împart farfurii frumos împodobite, pentru vii. În alte zone, oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane. Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În ziua de Rusalii, creştinii ortodocşi respectă o mulţime de tradiţii, iar printre acestea se numără numitul udatul nevestelor, care se practică în Ardeal. Se spune că acestea trebuie stropite cu apă pentru a fi sănătoase tot restul anului. O altă tradiţie de Rusalii poartă numele de Împănatul boului. Mai mulţi credincioşi defilează pe ulițele satului, iar personajul principal este un bou împodobit cu mai multe ornamente din flori. Preotul trebuie să-l sfinţească când oamenii ajung în faţa bisericii, după care îi va cinsti pe aceştia cu băutură. Boul va fi eliberat, iar o fată va trebui să-l stăpânească, după care să ocolească masa de trei ori. Potrivit tradiţiei, tânăra se va căsători anul următor.

În Oltenia, cel mai popular obicei este Dansul Căluşarilor, care este considerat a fi un joc tămăduitor, aducător de noroc şi de sănătate. În a doua zi de Rusalii, căluşarii, grupaţi în cete de 7-8, vor porni să colinde din casă în casă, pentru a alunga spiritele rele.

Rusaliile reprezintă, totodată, sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de oameni, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Potrivit mărturiilor apostolilor, Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, i-ar fi umplut de darurile sale pe aceştia. Pentru început, apostolii au căpătat puterea de a vorbi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflaţi în Ierusalim, cei 12 au început să facă învăţătura Mântuitorului în diferite limbi, deşi aceşti ucenici erau cunoscuţi de mulţi dintre cei prezenţi ca fiind evrei simpli, în niciun caz preocupaţi de învăţarea limbilor străine. Apoi, apostolii au ieşit în toată lumea, săvârşind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor şi aducând la credinţă de la oameni simpli la împăraţi.

Sărbătoarea de Rusalii cade întotdeauna duminica, la zece zile după Înălţare şi la 50 de zile după Paşti.

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane din Elveţia, în Madagascar, Norvegia, Portugalia, Senegal, Ungaria şi Togo.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 454532.60RON
1 ETH = 15713.38RON
1 LTC = 486.71RON
1 XRP = 12.14RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Opinii

Muncitor uzină siderurgică / sursa foto: Freepik.com

UGIR: Privatizările necontrolate pot expune România la riscuri pe termen lung

Apărarea, energia, resursele minerale,...

Adrian Negrescu

Verdict nemilos. Adrian Negrescu: Românii vor reveni la covrigi, ca în anii 1990

Analistul financiar Adrian Negrescu schițează...

Mircea Coșea

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel