Rușii scot avioane de la naftalină și se laudă cu ele. VIDEO

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Un fel de cârpeală!
Un fel de cârpeală!

Avioanele au fost scoase din exploatare în 2011, prin decret semnat de fostul președinte Dmitri Medvedev, după o catastrofă aeriană în care a fost implicat o eronavă de pasageri de acest tip. E adevărat, interdicția a vizat, atunci, doar aviația civilă, dar Ministerul rus al apărării a considerat oportun să o extindă și asupra mașinilor militare.

Este vorba de avioanele-școală de luptă versiunea Tu-134, care, după câțiva ani, revin în serviciul armatei. Și nu oricum, ci cu fast. Pe poligonul uzinei de reparații din Minsk a fost organizată un fel de festivitate dedicată demarării programului de testare a avionului Tu-134UBL.

Având înscrie pe bord ”Flota din Marea Neagră” și imaginea unui delfin, avionul s-a ridicat în aer pentru un zbor de trei ore după ce a rulat pe pista de decolare.

Citește și Rușii au copiat un bombardier american. Le-a ieșit ceva fără pilot

Potrivit relatărilor de presă, Tu-134UBL va fi folosit pentru a-i învăța pe cursanți ce înseamnă să pilotezi un bombardier Tu-22M3, care, deși nu se mai fabrică începând din 2012, mai poate să participa la o luptă pe mare, atacând navele cu rachetele de croazieră X-32 pe care le poartă.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9773
USD
Azi 4.3756
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3756
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3756 RON
GBP flag1 GBP = 5.7940 RON
CHF flag1 CHF = 5.3554 RON
AUD flag1 AUD = 2.7801 RON
DKK flag1 DKK = 0.6666 RON
CAD flag1 CAD = 3.1510 RON
HUF flag1 HUF = 0.0122 RON
JPY flag1 JPY = 0.0307 RON
NOK flag1 NOK = 0.4153 RON
SEK flag1 SEK = 0.4498 RON
XAU flag1 XAU = 467.2986 RON
Monede Crypto
1 BTC = 369391.04RON
1 ETH = 6954.36RON
1 LTC = 332.81RON
1 XRP = 9.03RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17071.850.07%
BET-BK3179.300.04%
BET-EF930.640.08%
BET-FI60535.950.69%
BET-NG1234.820.05%
BET-TR37646.290.07%
BET-TRN36592.070.07%
BET-XT1464.390.12%
BET-XT-TR3174.410.12%
BET-XT-TRN3092.130.12%
BETAeRO845.040.30%
BETPlus2519.210.06%
RTL38126.600.08%

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel