Românii se grăbesc să-și asigure un loc pe litoral, profitând de reduceri

Mara Ivan |
Data publicării:
Pentru înscrierile timpurii, reducerile chiar sunt importante
Pentru înscrierile timpurii, reducerile chiar sunt importante

Vânzările în regim de înscrieri timpurii pentru litoralul românesc în sezonul 2023 au crescut până la acest moment cu 15%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, conform datelor transmise de un tur-operator specializat exclusiv pe oferte turistice în România.

"Tarifele hoteliere din acest sezon litoral vor fi cu 5%-10% mai mari faţă de anul trecut, sub nivelul ratei inflaţiei anuale de 16,45% din anul 2022. Astfel, tariful mediu de persoană/sejur pe litoral a crescut de la 1.100 lei în 2022 la 1.163 lei în 2023, în condiţiile în care durata medie a sejurului a rămas constantă, de 6 nopţi", susţin reprezentanţii Bibi Touroperator.

Reduceri cuprinse între 10 și 50%

Astfel, cei care îşi vor face rezervări în această perioadă vor beneficia în continuare de reducerile de înscrieri timpurii cuprinse între 10 şi 50%. În acest fel costurile sejururilor estivale din acest an pot fi contractate din timp la preţuri similare sau chiar mai mici decât cele de anul trecut.

"După ce în timpul pandemiei de Covid-19 rezervările în regim de înscrieri timpurii scăzuseră puternic, în acest an vorbim de un trend crescător. Acest lucru ne arată că românii încep din nou să îşi planifice vacanţele din timp. Ei au acces astfel la preţuri foarte bune şi găsesc oferte în staţiunea şi unitatea de cazare pe care le doresc. Pentru perioadele de vârf de sezon sunt mai multe hoteluri de pe litoral care se apropie deja de rezervarea întregii capacităţi. Vorbim de un semnal de încredere pentru litoralul românesc extrem de îmbucurător", a declarat Adrian Voican, preşedinte Bibi Group4Travel.

Cele mai cerute destinaţii turistice de până acum pentru sezonul litoral 2023 sunt Mamaia, Eforie Nord, Jupiter şi Neptun. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari creşteri sunt înregistrate de Olimp, Saturn şi Eforie Nord.

Care sunt prețurile

În ce priveşte preţul sejururilor, în luna iunie în staţiunea Mamaia acestea pornesc de la 82 lei/persoană/noapte la hotel de 3 stele doar cazare şi 104 lei/persoană/noapte cazare la hotel de 2 stele, cu mic dejun inclus. Pentru vârful sezonului turistic, tarifele tot în Mamaia sunt de 135 lei/persoană/noapte la hotel de 2 stele, doar cazare, şi 225 lei/persoană/noapte cazare cu mic dejun la hotel de 4 stele.

La toate aceste preţuri, pe perioada Târgului Turistic al României (care va avea loc la Romexpo, Bucureşti, în perioada 23-25 februarie) se aplică suplimentar reduceri de până la 15%. Turiştii pot opta şi pentru plata cu vouchere de vacanţă emise în ultimele 12 luni.

Bibi Touroperator, numărul 2 în topul naţional al CNIPMMR 2022, este parte a grupului Bibi, un brand românesc creat în urmă cu peste 30 de ani, care are activităţi în domeniile turism şi HORECA.

Citește și Vacanţe 2023. Reduceri de până la 50%, la Târgul de Turism al României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9728
Diferența -0.0008
Zi precendentă 4.9736
USD
Azi 4.8266
Diferența -0.0003
Zi precendentă 4.8269
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9728 RON
USD flag1 USD = 4.8266 RON
GBP flag1 GBP = 5.9363 RON
CHF flag1 CHF = 5.2812 RON
AUD flag1 AUD = 2.9850 RON
DKK flag1 DKK = 0.6665 RON
CAD flag1 CAD = 3.3502 RON
HUF flag1 HUF = 0.0120 RON
JPY flag1 JPY = 0.0305 RON
NOK flag1 NOK = 0.4227 RON
SEK flag1 SEK = 0.4330 RON
XAU flag1 XAU = 415.8147 RON
Monede Crypto
1 BTC = 453906.45RON
1 ETH = 15629.69RON
1 LTC = 498.64RON
1 XRP = 11.26RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17052.60-0.24%
BET-BK3196.410.27%
BET-EF925.75-0.28%
BET-FI63165.971.41%
BET-NG1229.290.05%
BET-TR37603.82-0.24%
BET-TRN36550.85-0.24%
BET-XT1472.73-0.05%
BET-XT-TR3192.52-0.05%
BET-XT-TRN3109.71-0.05%
BETAeRO895.990.04%
BETPlus2520.75-0.25%
RTL37927.27-0.33%

Comunicate de presa

La bursă / FOTO: Freepik

Analiza Freedom24: Ce companii s-ar putea lista la bursă în 2025

Analiștii de la Freedom24, platforma de...

PLG / FOTO: Captură ecran
Delta Dunării / FOTO: Wikipedia

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel